Friday , April 26 2024

Asociaţia Judeţeană de Apă – Canal se extinde cu alte localităţi care vor fonduri europene

nechifor 27 ian 2014 [800x600]

Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Cătălin Nechifor, a declarat că doar pe Programul Operaţional Sectorial – Mediu vor putea fi finanţate investiţii de 192 de milioane de euro, pentru reţelele de apă şi canalizare până în 2020

14 localităţi din judeţul nostru s-au alăturat celor peste 30 care făceau deja parte din Asociaţia Judeţeană Apă – Canal (AJAC). Anunţul a fosat făcut, ieri, în conferinţă de presă, de preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Suceava, Cătălin Nechifor care a precizat că intrarea celor 14 localităţi a fost decisă la şedinţa de ieri a AJAC care a avut loc la Palatul Administrativ al Sucevei. Potrivit lui Cătălin Nechifor, printre acestea se numără comunele Boroaia, Botoşana, Fântâna Mare, Forăşti, Frătăuţii Vechi, Burla, Gălăneşti, Volovăţ, Râşca şi oraşele Cajvana şi Milişăuţi. De cealaltă parte, una din localităţile care era înscris de mai mulţi ani în asociaţie a luat decizia să se retragă, după cum a precizat şeful administraţiei judeţene. „Este vorba despre retragerea comunei Dumbrăveni din asociaţie, dar este important faptul că a plecat o singură localitate şi au venit în loc 14. Asta înseamnă că sunt mari perspective pe termen scurt şi mediu cu cele 47 de localităţi care sunt acum ca parte a Asociaţiei Judeţene Apă – Canal”, a declarat preşedintele CJ Suceava, Cătălin Nechifor.
Miza intrării în AJAC este posibilitatea ca şi aceste localităţi să aplice pe cel puţin trei zona de finanţare, în următorii ani, a unor proiecte legate de infrastructura de apă şi canal. Potrivit lui Cătălin Nechifor, este vorba în primul rând de Programul Operaţional Sectorial – Mediu (POS-M) care a fost aplicat şi în exerciţiul bugetar 2007 – 2013 al Uniunii Europene. Potrivit lui Cătălin Nechifor, în exerciţiul bugetar 2014 – 2020 ar fi vorba de o sumă situată la circa 192 de milioane de euro pe care localităţile din judeţ ar putea-o accesa în scopul unor lucrări de apă şi canalizare. In exerciţiul bugetar 2007 – 2013 unde există şi posibilitatea utilizării fondurilor până în 2015 s-au alocat peste 100 de milioane de euro prin POS-M, iar banii au fost accesaţi de cinci aglomeraţii urbane: Suceava – Salcea, Vatra Dornei, Rădăuţi, Fălticeni şi Gura Humorului.
O altă zonă de finanţare o reprezintă fondurile europene care pot fi accesate prin alte programe decât POS-M, Cătălin Nechifor făcând trimitere la Programul Operaţional Regional. A treia zonă de finanţare este din bugetul naţional, îndeosebi Planul Naţional de Dezvoltare Locală. (D.P.)
 
 

Vezi si

Transport ilegal de lemn, depistat de polițiști la Crucea

Miercuri seara, la ora 19.40, pe drumul forestier Bârnărel, pe raza comunei Crucea, polițiștii au …