Arhiepiscopia a promis Azil de Bătrâni la Salcea. A primit gratis în 2005 un teren și niște clădiri ale ROMATSA, dar azilul a rămas doar la stadiul de promisiune

17/09/19 ora:7:59am

In locul azilului promis în urmă cu 14 ani, a apărut un parc auto al unei asociații agricole. Un fost angajat ROMATSA, de unde au preluat cei de la Arhiepiscopie imobilele, acuză membrii Consiliului Bisericesc din parohia Salcea că vor să-l lase pe drumuri  

Petru Ianov din orașul Salcea acuză membrii Consiliului Bisericesc din localitate că vor să-l lase pe drumuri și să-l scoată din locuința unde stă de mai bine de 20 de ani. “Eu am lucrat toată viața la Aeroport. După pensionare, am rămas tot în clădirea Radiofarului. Când cei de la Arhiepiscopie au preluat clădirea și terenul, promițând că vor face un azil de bătrâni, m-au prelaut și pe mine, într-un fel. Au trecut 14 ani, n-au mai făcut azil, ba din contra închiriază terenul și fac banii dar la oameni nu se gândesc. Acum îmi tot spun să-mi strâng lucrurile”, și-a început povestea pensionarul Petru Ianov, fost angajat ROMATSA.

Din documentele pe care acesta le-a pus la dispoziția reporterilor Obiectiv reiese că în cursul anului 2005, Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților a solicitat cedarea fără plată a imobilelor aferente Radiofarului Înde­părtat și Radiogoniometru situate pe raza orașului Salcea. Se pare că la acea dată a existat o solicitare de transfer fără plată și din partea Inspectoratul de Poliție Județean Suceava, solicitare care a fost aprobată în ședința Consiliului de Administrație ROMATSA din data de 10 august 2005. După aproape o lună, polițiștii suceveni au informat reprezentnații ROMATSA că nu-și mai permit, din punct de vedere financiar, preluarea acetor imobile și a terenului aferent. În aceste condiții, Radiofarul de la Salcea a ajuns în posesia Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, Parohia Ortodoxă Salcea. Din procesul verbal de predare primire reiese că în momentul transferului gratuit al acestor proprietăți, valoarea lor de piață se ridica la suma de 182.140,34 de lei.

Pentru a-i convinge pe cei de la ROMATSA să le ofere gratuit Radiofarul din Salcea, Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților a transmis o solicitare prin susținea că imobilele respective vor fi utilizate pentru „a organiza un Cămin de Bătrâni și Copii orfani, care ar fi un real folos umanitar pentru comunitatea locală. Parohia Ortodoxă Salcea are în evidență un număr de nouă cazuri sociale cronice, care au mare nevoie de ajutor social organizat al Comunității Locale. La aceste cazuri se mai adaugă și situația unui fost salariat al Regiei Autonome ROMATSA, actualmente pensionar și bolnav, împreună cu soția sa, care vor fi integrați în acest obiectiv pe toată durata vieții lor, mai întâi în calitate de colaboratori și chiriași, iar când nu vor mai avea putere, ca asistați sociali comunitari” promiteau reprezentanții Arhoepiscopiei în anul 2005. Transferul gratuit al Radiofarului din Salcea către Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților a fost realizat în baza unui proiect de Hotărâre de Guvern inițiat de Adrian Iorgulescu, de ministrul Culturii și Cultelor de la vremea respectivă și avizat favorabil de către ­Gheor­­ghe Flutur, ministrul Agri­cul­turii, Gheorghe Do­bre, ministrul Transportu­rilor, Construcțiilor și Turismului, Sebastian Vlădescu, ministrul Finanțelor Publice și Monica Macovei, ministrul Justiției.

 

De atunci au trecut 14 ani și nici urmă de Cămin de Bă­trâni la Salcea, ba mai mult, pe respectivul teren a luat naștere un adevărat parc auto al unei asociații agricole care își desfășoară activitatea în zonă.

image description

Preotul paroh de la Parohia Salcea, Ionel Doru Budeanu, susține că Petru Ianov nu va fi dat afară din clădire, solicitându-i-se doar să elibereze o cameră, pe care se presupune că ar fi ocupat-o ilegal. Ba mai mult, se pare că tot bătrânul este vinovat și de faptul că Arhiepiscopia a uitat de planurile inițiale și nu a mai făcut niciodată un azil,. la Salcea. “Dumnealui a primit două camere, dar s-a extins și în cea de-a treia. Avem nevoie de acel spațiu pentru a depozita anumite lucruri bisericești. Dorim să modernizăm Prăznicarul și nu avem unde ține lucrurile pe perioada lucrărilor. Nu-l scoate nimeni afară. Oricum, din cauza dumnealui, nu s-a putut duce la îndeplinire planul inițial, cel de a face un Cămin de Bătrâni. Nu putem face un cămin într-o singură cameră. Noi îl ținem gratis acolo”, a povestit preotul Ionel Doru Budeanu. (Cristina RUŞTI)

 

1 Comentariu pe acest subiect. Spune-ti parerea!

  1. Flm 17/09/2019 la ora 12:43 -

    La ce va asteptati? Biserica nu e altceva decit o afacere sub alt vesmant.