Wednesday , May 8 2024

APM Suceava, chemată de Garda Naţională de Mediu să facă ordine la fabrica de ars cauciucuri de la Slobozia

 Agenţia de Protecţie a Mediului suceveană, prin directorul Vasile Oşean, nu se grăbeşte însă să ia vreo măsură. Garda de Mediu nu a reuşit în această săptămână să o convingă pe mama patronului de la Supermag, acum International Tires, să accepte excavaţii pe terenul ei din preajma investiţiei, pentru a se vedea dacă s-au îngropat sau nu în perimetru deşeuri de cauciuc. Directorul APM, Vasile Oşean, a acceptat, ieri, că a primit notificare de la Garda de Mediu, dar a arătat că este invitat la un eveniment în Zamca, de la care nu poate absenta, iar subalternii “nu se bagă în hârtiile sale” 

 supermag centrala 1


Agenţia de Protecţie a Mediului Suceava a primit o notificare din partea Gărzii Naţionale de Mediu prin care se cere să se ia act de activitatea firmei International Tires SRL din satul Slobozia, comuna Grăniceşti şi să se transmită acesteia să ia în serios legislaţia privind mediul, să fie luată în serios.
vasile osean [800x600]
Vasile Osean, directorul APM Suceava

Această notificare a fost preluată de către conducerea Agenţiei de Protecţie a Mediului Suceava dar nu i s-a dat curs deocamdată, fiindcă şeful instituţiei era plecat ieri pe teren. Cert este însă că Garda Naţională de Mediu a preluat de la Comisariatul Judeţean Suceava mai multe reclamaţii venite din partea unor cetăţeni din felurite localităţi ale judeţului, care semnalau poluări de diferite feluri. Nici într-un caz, APM Suceava nu a constatat vreo încălcare a volumului de noxe, în cazurile semnalate, ajungându-se în ultima vreme în situaţia ridicolă în care poluarea este evidentă însă nu există aparate care să o cuantifice.

Comisarii de la Garda de Mediu centrală chemati să clarifice situaţia de la Slobozia – Grăniceşti cer explicaţii prin hârtii lăsate de şeful APM pe birou, necitite
Inainte de Paşti, o echipă formată trei comisari ai Gărzii Naţionale de Mediu au verificat sesizările făcute de 350 de oameni, locuitori ai satului Slobozia din comuna Grăniceşti, privind poluarea rezultată din activitatea fabricii de reprocesat cauciucuri. Cei trei comisari de mediu de la Bucureşti au descins la fabrica de ars cauciucuri a lui Ioan Hânţari, fost Ioan Lungu din Marginea. Aproape cinci ore, aceştia au stat de vorbă cu reprezentanţii firmelor ce îşi desfăşoară activitatea în incinta din satul Slobozia. Rezultatele oficiale ale controlului făcut de comisarii Gărzii de Mediu de la Bucureşti nu au fost încă făcute publice. Este însă deja creioanată ideea că sesizările cetăţenilor din satul Slobozia, comuna Grăniceşti privind poluarea de la fabrica de reprocesare a cauciucurilor sunt justificate, iar măsurile pe care Garda de Mediu Suceava le-a luat împotriva firmelor din respectivul perimetru în ultima perioadă, sunt de asemenea justificate. In luna februarie a acestui an  după ce 350 de oameni din satul Slobozia, comuna Grăniceşti, au depus memorii la toate instituţiile statului pe care le ştiau, au fost în cele din urmă prelevate probe de cenuşă de către reprezentanţii autorizaţi de la Agenţia de Protecţie a Mediului judeţeană care însă nu au putut fi analizate din lispă de logistică. Sentimentul general este că Agenţia de Protecţie a Mediului a fost mereu îngăduitoare cu firmele lui Lungu- Hânţar, primăria de la Grăniceşti nu s-a implicat niciodată la modul serios în rezolvarea problemelor sătenilor de dincolo de calea ferată, care în fapt aparţin doar pe hârtie de comuna sus-numită.
“Unde este legea? Unde sunt instituţiile statului să o aplice? Unde sunt procurorii DNA? (…) După zeci de sesizări la instituţiile statului, de ani de zile, nu s-au luat măsurile care să protejeze sănătatea populaţiei în satul Slobozia Sucevei, comuna Grăniceşti, judeţul Suceava. Mai mult, sesizările noastre continue au fost tratate ca o ofensă adusă autorităţilor, aceleaşi autorităţi care încearcă să ne intimideze /descurajeze în demersurile noastre de a ne cere dreptul la o viaţă normală”, se arată în petiţia publică în care se explică faptul că totul a pornit de la “o autorizaţie de mediu eliberată, nici noi nu ştim cum, unei fabrici de reşapat cauciucuri . Si asta între casele oamenilor. De ani de zile suntem supuşi unui stres continuu. Sănătatea noastră este în pericol. Aerul este poluat datorită cauciucului pe care îl ard în centrala termică. Este insuportabil”.
Mama patronului Lungu – Hînţari, nu se grăbeşte să accepte excavarea terenului cumpărat lângă fabrica de ars cauciucuri de la Slobozia
S-a mai stabilit între timp că un teren indicat de locuitorii din zonă ca aparţinând mamei lui Ion Lungu Hînţari, patronului firmelor de reprocesare a cauciucurilor de la Slobozia – Grăniceşti, ar putea fi un depozit subteran de deşeuri rezultate din activitatea de reşapare. Rozalia Lungu, mama lui Ioan Lungu – Hînţari a fost identificată de către polişişti ca fiind proprietara terenului, dar până ieri nu a dat curs invitaţiei Gărzii de Mediu pentru a oferi instituţiei de stat un permis pentru excavarea terenului ce îl are în proprietate pentru a se vedea dacă în perimetrul vizat s-au îngropat sau nu resturi de cauciucuri. Acum o lună, Garda de Mediu, prin reprezentanţii judeţeni şi în urma solicitărilor făcute de cetăţenii din satul Slobozia, comuna Grăniceşti, au cerut Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Suceava să identifice posibilitatea legală de a se interveni pe un teren situat în vecinătatea fabricii de reprocesare a cauciucurilor din localitate, existând suspiciuni că acolo au fost îngropate reziduuri din anvelopele folosite în procesul de reşapare a fabricii de la Slobozia. ”Sunt indicii că în spatele fabricii sunt îngropate cantităţi însemnate de deşeuri provenite din activitatea de reşapare a cauciucurilor”, anunţau comisarii Gărzii de Mediu Suceava într-o perioadă în care cei de la Agenţia de Protecţie a Mediului judeţeană încercau să acrediteze ideea că la Slobozia – Grăniceşti nu este vorba despre niciun fel de poluare.
Directorul Agenţiei de Protecţie a Mediului Suceava, Vasile Oşean, a acceptat că a primit notificare de la Garda de Mediu, dar a arătat că este invitat la un eveniment în Zamca, de la care nu poate absenta, iar subalternii “nu se bagă în hârtiile sale”  (Neculai ROSCA)

Vezi si

Astăzi începe ultimul modul din acest an școlar, în care elevii din clasele a II-a, a IV-a și a VI-a au de susținut Evaluarea Națională

Miercuri, 8 mai, elevii și preșcolarii revin la cursuri, în modulul 5, ultimul din actualul …

One comment

  1. Where art thou DNA?