Friday , April 26 2024

Alegeri cu vot unanim la PSD Suceava și Fălticeni

Pentru că nici Dan Ioan Cușnir la Suceava și nici Cătălin Coman la Fălticeni nu au avut contracandidați, votul a fost liber, niciunul dintre delegați nedorind să voteze împotrivă ori să se abținăalegeri psd - psdtn

Sala mică a Casei Culturii din Suceava a găzduit ieri Conferința de alegeri a președintelului organizației municipale Suceava a PSD. Pentru că Dan Ioan Cușnir, consilier județean social-democrat și conducător intermiar al organizației municipale a partidului Social Democrat a fost singurul candidat petru această funcție, președintele organizației județene a formațiunii politice aflată la guvernare, senatorul Ioan Stan, a propus ca votul să fie exprimat liber. Drept urmare, toți cei aproximativ 200 de delegați prezenți au votat în unanimitate pentru ca Dan Ioan Cușnir să preia oficial funcția de președinte al structurii municipale Suceava a PSD, pe care o conducea oricum, cu statut interimar. Senatorul Ioan Stan, președintele județean al social-democraților i-a retezat puțin din elanul mai tânărului politician transmițându-i public că “nu tot ce zboară se mănâncă”, recomandându-i să stea aproape de   și să să se consulte cu membrii organizației municipale dar și  să stea aproape de conducerea județeană a partidului.alegeri psd - cusnirtn

Ioan Stan a apreciat, pe de altă parte, activitatea lui Dan Ioan Cușnir ca președinte interimar al PSD Suceava  într-o perioadă când organizația a câștigat, după mult timp,  la alegerile parlamentare alegerile în aproape toate secțiile de votare din municipiu și și-a exprimat speranța că în 2020 PSD să câștige conducerea Primăriei Suceava pentru ca Suceava să nu mai fie un oraș „tras pe dreapta”. De precizat că în cadrul întâlnirii din Sala Mică a Casei de Cultură Suceava au fost omagiațila Conferința municipală de alegeri toți foștii președinți ai organizației municipale și județene PSD Suceava: Ioan Băncescu, primul președinte al organizației județene PSD Suceava, care coordona atunci și organizația municipală, Constantin Mărgineanu, primul președinte al organizației municipale, Mihai Crețeanu, actualul senator Virginel Iordache, fost președinte al organizației municipale, dar și fostul senator Ovidiu Donțu, precum și foștii președinți ai organizației județene, Gavril Mîrza, care a condus organizația 9 ani, sau deputatul Cătălin Nechifor și actualul președinte, senatorul Ioan Stan.

 La Fălticeni, primarul în funcție, Cătălin Coman, ales și el cu unanimitate președinte al organizației PSD din municipiu

Cu o zi înainte, vineri seară, primarul Fălticeniului, Cătălin Coman, a fost de asemenea ales în unanimitate președinte al organizației PSD din localitate. Peste 270 de delegați și-au exprimat votul unanim pentru primarul în funcție al orașului, pentru ca acesta să preia oficial funcția de președinte al Partidului Social Democrat, la Fălticeni. În funcția de prim-vicepreședinte al organizației social – democrate fălticenene a fost ales deputatul Alexandru Rădulescu. Cătălin Coman a arătat că se va preocupa în continuare de promovarea și finalizarea proiectelor de dezvoltare ale municipiului, realizate atât cu bani de la bugetul local, cât și cu fonduri europene și guvernamentale. (O.S.)

Vezi si

Transport ilegal de lemn, depistat de polițiști la Crucea

Miercuri seara, la ora 19.40, pe drumul forestier Bârnărel, pe raza comunei Crucea, polițiștii au …

One comment

  1. Cusnir probabil e un paravan al dinozaurilor.Aceeasi psd sti de 27 de ani in Suceava.Plin de pensionari -pudrați și îmbălsămați și nu se dau dusului.Pensionarul de la învățământ -Ghiță care ține în sistemul sucevean de învățăma-nt pensionari la catedra,sanitar și alte instituții publice ,fac județul de rușine cu nerealizări,lucrări neterminate ….dar multă gargară!!!