Friday , April 26 2024

"25 de ore la USV (25h@USV)", concurs cu participare internaţională la Universitatea "Stefan cel Mare"

usv [800x600]


Universitatea “Stefan cel Mare” Suceava a dat startul concursului studenţesc “25 de ore la USV (25h@USV)” în dimineaţa zilei de ieri, 30 octombrie la ora 10:00, concurs aflat la prima ediţie. Cele patru echipe de studenţi înscrise în competiţie au trebuit să acceseze tehnologii moderne de captură şi recunoaştere a gesturilor şi a mişcării, cum ar fi dispozitivul Leap Motion şi tehnologia software Gesture Kit. Tematica concursului constă în dezvoltarea de componente hardware şi software pentru asistarea utilizatorilor în timpul interacţiunii prin gesturi cu conţinut web. Concursul încurajează creativitatea studenţilor în procesul dezvoltării de tehnologii de vârf la ora actuală în domeniul interacţiunii prin gesturi cu sistemele informatice. La deschiderea oficială a concursului au participat Annette Mossel şi Christian Schönauer, cercetători în cadrul Universităţii Tehnice din Viena, precum şi Jose Vigil, Chief Executive Officer la Roamtouch, USA (furnizor al tehnologiei Gesture Kit oferită echipelor de studenţi) cu o participare prin intermediul unei intervenţii video. Competiţia se va încheia astăzi la ora 11:00, cu o prezentare publică a proiectelor realizate de către studenţi.
Din partea echipei de organizatori, prof. univ. dr. ing. Adrian Graur şi conf. univ. dr. ing. Radu-Daniel Vatavu consideră acest eveniment important în contextul actual al competiţiilor studenţeşti, atât prin tematica inovativă propusă cât şi prin modalitatea specială de implementare a acestuia (25 de ore de lucru continuu în echipă). (I.G.N.)

Vezi si

Transport ilegal de lemn, depistat de polițiști la Crucea

Miercuri seara, la ora 19.40, pe drumul forestier Bârnărel, pe raza comunei Crucea, polițiștii au …