Saturday , April 27 2024

175 de polițiști suceveni au fost avansați de Ziua Poliției Române

59 de ofițeri și 114 agenți de poliție au fost avansați la termen, iar pentru activitățile deosebite desfășurate în anul precedent, au fost avansați înainte de termen un agent și un ofițer de poliție

 ziua politiei 1

Data de 25 martie a fost desemnată Ziua Poliției Române prin art.50 din Legea nr. 218 din 23 aprilie 2002. La această dată se sărbătorește și Buna Vestire, simbol aflat pe primul steag al Marii Agii, preluat în timp și pe actualul drapel al Poliției Române. Până la momentul Revoluției de la 1848, instituția care a precedat Poliția a fost Agia, condusă de un Aga, denumire de origine turcească. În anul 1822, domnitorul Grigore Dimitrie Ghica i-a înmânat șefului poliției, Marele Aga Mihăiță ­Fi­lipescu, drapelul pe care se afla sigla Steagului Agiei. Sigla este însoțită de o ghirlandă din aur în interiorul căreia este prezentată Maica Domnului înaintea îngerului care îi aduce vestea cea bună, Buna Vestire.

În fiecare an, cu ocazia zilei de 25 martie, oamenii legii organizează diferite activități pentru a sărbători Ziua Poliției Române în compania populației în slujba căreia se află, pentru a-și serba eroii și pentru a-i aprecia pe cei mai buni.ziua politiei 2

În acest an, la data de 24 martie, în jurul orei 10.00, la sediul IPJ Suceava a avut loc ceremonia de avansare în gradul profesional următor a agenților și ofițerilor de poliție. După intonarea imnului național, s-a dat citire mesajelor ministrului Afacerilor Interne și șefului Inspectoratului General al Poliției Române. Seful Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, comisarul șef Dorel Aicoboae, a citit ordinele de avansare în grad și i-a felicitat pe polițiști. Au fost avansați la termen 59 de ofițeri și 114 agenți de poliție. Printre aceștia se numără și purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava, agentul de poliție Anca Maria Badale, care de ieri este agentul principal de poliție Anca Maria Badale.

Pentru activitățile deosebite desfășurate în anul precedent, au fost avansați înainte de termen un agent și un ofițer de poliție.

Totodată, au fost comemorați polițiștii căzuți la datorie, fiind ținut un moment de reculegere și fiind depuse coroane de flori tricolore la monumentul ridicat în cinstea acestora în fața

sediului IPJ Suceava. (Dănuț ZUZEAC)

Vezi si

(P) Alege inteligent! Alege PYAM Residence! Cartier Privat de Vile 

PYAM Residence Cartier de vile – executate impecabil, gândite până la cel mai mic detaliu! …