Friday , April 26 2024

Legea conversiei creditelor în franci elveţieni la cursul istoric, adoptată în Parlament

Legea conversiei creditelor în franci elveţieni la cursul istoric a fost adoptată, marţi, în unanimitate de plenul Camerei Deputaţilor, forul decizional. Legea va pleca pentru promulgare la preşedintele Klaus Iohannis.

parlament

În favoarea legii au votat 248 de parlamentari, reprezentânt totalul deputaţilor prezenţi în sala de plen.

Votul a fost salutat de la tribună de preşedintele PSD, Liviu Dragnea, şi mai mulţi lideri PNL şi UDMR, precum şi de cei aproximativ 30 de clienţi ai băncilor cu credite în franci prezenţi în plen, potrivit news.ro.

Comisiile juridică şi de buget ale Camerei Deputaţilor au aprobat, luni, eliminarea plafonului de 250.000 de franci elveţieni din legea privind conversia creditelor, după rediscutarea făcută la solicitarea PSD şi au adăugat prevederi care să clarifice procedura de conversie a acestor credite.

PSD a solicitat, luni, în plenul Camerei Deputaţilor, rediscutarea acestui proiect, pentru eliminarea plafonului de 250.000 de franci elveţieni. După discuţii de aproximativ 20 de minute, Comisiile reunite de buget şi juridică au decis eliminarea acestui plafon, dar şi introducerea unor amendamente care să clarifice procedura de conversie.

Astfel, potrivit unui amendament introdus la solicitarea deputatului Ana Birchall, conversia creditelor va fi făcută printr-un act adiţional la contract, iar băncile nu vor avea posibilitatea de a refuza clienţilor această solicitare. Băncile vor putea însă ataca în instanţă actul.

Deşi în comisiile de la Camera Deputaţilor se adoptaseră amendamente care stabileau că doar persoanele fizice al căror grad de indatorare depăşeşte 50% din venitul lunar vor putea să facă conversia creditelor în franci la cursul istoric, iar conversia se va aplica doar până la pragul de 250.000 de franci elveţieni, în cele din urmă aceste prevederi au fost eliminate.

Deprecierea leului faţă de francul elveţian, după 2007-2008, a făcut tot mai dificil pentru împrumutaţii dependenţi de veniturile în lei să îşi plătească ratele la credite, mai ales în cazul celor ipotecare. La cursul Băncii Naţionale a României (BNR), un franc elveţian valora în jur de 1,9-2 lei în 2007 şi 2,2-2,4 lei în 2008. În prezent, nivelul francului este de două ori mai mare decât valoarea la care s-au acordat creditele.

Creditele ipotecare contractate de persoane fizice reprezintă cea mai mare parte a împrumuturilor în franci elveţieni. Datele Băncii Naţionale a României arată că raportul mediu între rate şi venituri pentru împrumutaţii ipotecari în franci elveţieni este ridicat, de 60%, iar 12,9% din creditele ipotecare în franci erau neperformante la sfârşitul lui 2015.

Vezi si

Costurile cu mâna de lucru în UE au crescut cu 5,3% în 2023. În România au urcat cu 16,1%

Costurile cu mâna de lucru în Uniunea Europeană au urcat anul trecut cu 5,3%, însă …