Friday , April 26 2024

Foresta abia a strâns de-o echipă pentru meciul cu Stiinţa Miroslava

“La ultimul antrenament am avut 11 jucători. Si cu mine 12. Vom avea nevoie de o minune să câştigăm meciul cu Miroslava”, a precizat antrenorul Florentin Petre, înaintea meciului cu Stiinţa, programat mâine de la ora 11.00, pe stadionul Areni.Matei, Cerlincă, Makriev şi portarul Began sunt accidentaţi, iar Sumanariu este suspendatPetre Florentin

Foresta are parte de un meci de totul sau nimic în antepenultima etapă din campionatul Ligii a II-a, echipa suceveană urmând să înfrunte mâine, cu începere de la orele 11.00, pe stadionul Areni, formaţia Stiinţa Miroslava.

Deşi este în faţa unui joc capital în lupta pentru salvarea de la retrogradare, antrenorul Florentin Petre spune că este nevoie de o minune ca “galben-verzii” să păstreze toate cele trei puncte pe Areni, în condiţiile în care din lot vor lipsi nu mai puţin de cinci jucători. Matei, Cerlincă, Makriev şi portarul Began sunt accidentaţi, în vreme ce Sumanariu este suspendat pentru cumulul de “galbene”.

“La ultimul antrenament am avut 11 jucători. Si cu mine 12. Am cerut conducerii să mai legi-timeze patru copii. E cel mai dificil meci de când sunt eu la Suceava. Nici nu ştiu cum să-i mai aşez în teren. Vom avea nevoie de o minune să câştigăm meciul cu Miroslava. Vă asigur însă că, acei 11 jucători care vor intra în teren vor fi motivaţi din toate punctele de vedere. Ne vom descurca, aşa cum ne-am descurcat şi până acum”, a declarat Florentin Petre.

Foresta (echipa probabilă): Bîlbă – Onofraş, Mateciuc, Opriş, Muşea – Stănescu, Dănilă – Secrier, Netea, Lupuşor – Martin.

Programul etapei a XXXVI-a:

Ripensia Timişoara – Pandurii Târgu Jiu

Metaloglobus Bucureşti – CS Baloteşti

Chindia Târgovişte – CS Afumaţi

Sportul Snagov – CS Mioveni

Luceafărul Oradea – Politehnica Timişoara

Foresta Suceava – Stiinţa Miroslava

Academica Clinceni – FC Hermannstadt

FC Argeş Piteşti – Dunărea Călăraşi

ASA Târgu Mureş – UTA Arad (neprogramat)

Dacia Unirea Brăila – Olimpia Satu Mare (neprogramat)

In meciul direct din tur, Foresta a câştigat la Miroslava, cu scorul de 1-0, printr-un gol marcat atunci de Marius Matei. (Dănuţ CHIDOVET)

Vezi si

AJF Suceava a stabilit programul semifinalelelor din faza județeană a Cupei României

AJF Suceava a stabilit programul meciurilor din semifinalele fazei județene a Cupei României. Astfel, finalista …

One comment

  1. dati-vă demisia

    Puturosi! Oameni fara pesonalitate si educatie! Poti sa le dai bani si tot nu sunt cu echipa!