Friday , April 19 2024

Vine Gerard Butler de Craciun in Romania?

Mădălina Ghenea şi-a anunţat mama că vrea să facă Sărbătorile acasă, la Slatina, dar şi că ar putea veni însoţită. De cine? De celebrul ei iubit, scoţianul Gerard Butler! Astfel, româncele ar putea avea şansa să îl vadă în carne şi oase pe unul dintre cei mai sexy actori din lume.
Relaţia româncei Mădălina Ghenea (24 de ani) cu actorul scoţian Gerard Butler (43 de ani) a făcut înconjurul lumii, iar de şapte luni, paparazzi sunt cu ochii pe ei. După ce în luna octombrie au fost fotografiaţi în timpul unei escapade romantice la Roma, cele mai recente apariţii ale celor doi îndrăgostiţi s-au petrecut zilele trecute. Mădălina şi Gerard au fost la Oslo, unde actorul a prezentat gala decernării premiului Nobel pentru pace, după care fotografii i-au surprins împreună la Londra, la o petrecere de Crăciun privată.
Din câte se pare, următorul avion în care se vor urca îndrăgostiţii ar putea avea ca destinaţie România. Mama Mădălinei ne-a dezvăluit că fiica ei vrea să îşi petreacă Sărbătorile de iarnă acasă, la Slatina, şi, cel mai important, e posibil să aducă şi un musafir. “Din câte ştiu eu, fiica mea doreşte să vină acasă de Crăciun. Abia o aştept! Nu ştiu sigur dacă va veni însoţită sau nu, dar oricum ar fi, o aşteptăm cu drag. I-am pregătit deja şi un cadou!”, a spus Constanţa Ghenea, mama Mădălinei, care nu a vrut însă să strice surpriza Moşului pentru fiica sa.
Dacă Gerard Butler a devenit celebru după ce a jucat rolul regelui spartan Leonidas în filmul “300 – Eroii de la Termopile”, Mădălina e la primii paşi în cinematografie. Recent, frumoasa brunetă a câştigat premiul “Sorriso Diverso Roma 2012” pentru interpretare extraordinară în filmul “Razzabastarda”, în care joacă rolul unei prostituate românce ajunse în Italia.
libertatea.ro

Vezi si

Ucraina îl decorează pe actorul Alain Delon pentru a-i mulţumi pentru sprijinul acordat

Ucraina a decis să îi acorde Ordinul de Merit actorului francez Alain Delon pentru a-i …