Friday , March 29 2024

VIDEO. Pink, omagiu emoționant adus Oliviei Newton-John, care a murit în august

Pink a cântat duminică pe scena American Music Awards (AMA) și a declarat că a fost „o onoare absolută” să îi aducă un omagiu Oliviei Newton-John, care a murit de cancer în luna august.

În timpul show-ului, cântăreața în vârstă de 43 de ani i-a adus un omagiu emoționant regretatei actrițe și cântărețe Olivia Newton-John. Pink a interpretat melodia „Hopelessly Devoted to You” din filmul „Grease”, în timp ce pe ecranul amplasat pe scenă se derulau imagini cu Newton-John.

Înainte de show, artista a declarat pentru ABC7 că șansa de a-i aduce un omagiu lui Newton-John a fost „o onoare absolută”, notează publicația People. „Am avut plăcerea de a fi în preajma ei de mai multe ori și a fost pe cât de drăguță pe cât v-ați putea imagina. A fost un adevărat icon și este o mare onoare să pot să-i cânt”, a spus Pink, citată de elle.ro.

Olivia Newton-John a murit în luna august a acestui an, la vârsta de 73 de ani. Starul din Grease a dus o luptă dureroasă cu cancerul timp de ani de zile, care la un moment dat a recidivat. Vedeta a fost diagnosticată prima dată cu cancer la sân în 1992 și a suferit o mastectomie parțială. După 21 de ani, boala a revenit, dar i-a făcut din nou față. În urmă cu trei ani, Olivia Newton-John a declarat în cadrul emisiunii „60 minutes” că are cancer în fază terminală, fără să știe cât timp mai avea de trăit.

Vezi si

Televiziunea din Coreea de Nord a cenzurat blugii producătorului emisiunii de grădinărit de la BBC

Televiziunea din Coreea de Nord a cenzurat blugii producătorului unei emisiuni de grădinărit de la …