VIDEO. Julia Roberts, Jennifer Aniston, Brad Pitt, Sean Penn, Morgan Freeman, Matthew McConaughey s-au intalnit online in scop caritabil

reportersite
18 septembrie 2020, 7:00

Actori celebri, printre care Julia Roberts, Jennifer Aniston, Brad Pitt, Sean Penn, Morgan Freeman, Matthew McConaughey, Jimmy Kimmmel, Ray Liotta, Shia LaBeouf, John Legend au citit un scenariu, cel al filmului pentru adolescenţi Fast Times At Ridgemont High, din anul 1982, într-o reuniune virtuală şi caritabilă, în scopul strângerii de fonduri pentru fundaţia ecologistă CORE, fondată de Sean Penn.

Penn a fost şi el prezent la citirea scenariului, actorul făcând parte, de altfel, şi din distribuţia originală a filmului respectiv. Brad Pitt şi cea care i-a fost soţie între 2000 şi 2005 au interpretat în această reuniune specială rolurile a doi adolescenţi, Jennifer fiind tipa cea populară şi sexy din liceu, iar Brad un adolescent care visa cu ochii deschişi la o eventură amoroasă cu aceasta.

În această reuniune virtuală, in care vedetele si-au citit rolurile de acasa, foştii soţi Brad Pitt şi Jen Aniston s-au privit foarte afectuos, dând de înţeles că între ei a mai rămas ceva afecţiune, în ciuda faptului că viaţa i-a dus pe drumuri cât se poate de diferite.