Thursday , August 18 2022

VIDEO. Chitaristul Carlos Santana a leșinat și s-a prăbușit pe scenă în timpul unui concert în SUA

Legendarul chitarist american Carlos Santana s-a prăbușit pe scenă în timpul unui concert în aer liber lângă Detroit, Michigan, relatează BBC. Muzicianul în vârstă de 74 de ani a primit ajutor medical la fața locului, apoi a fost dus la un spital local, pentru a fi ținut sub observație.

Santana a scris apoi pe pagina sa de Facebook că „a uitat să mănânce și să bea apă” și că în timpul concertului a leșinat pentru că era deshidratat.

Managerul său, Michael Vrionis, a spus că muzicianul se simte bine. Totuși, un concert planificat pentru 6 iulie în Burgettstown, Pennsylvania, „va fi amânat pentru o dată ulterioară”, a precizat el.

Chitaristul și trupa sa, Santana, sunt în turneu în America de Nord. Trupa a devenit celebră în anii 1960 și 1970, ca pionieri în fuziunea dintre rock-and-roll și jazzul latino-american.

Printre hiturile de top ale lui Santana se numără Black Magic Woman, The Game of Love, Samba pa Ti și Oye Como Va.

Vezi si

Tinerii se uită la televizor de aproape șapte ori mai puțin decât cei de peste 65 de ani

Tinerii se uită în prezent de aproape șapte ori mai puțin la televizor decât persoanele …