Saturday , August 13 2022

UNESCO declară borşul ucrainean patrimoniu protejat

Războiul dintre Ucraina şi Rusia s-a mutat în bucătărie. UNESCO declară borşul ucrainean patrimoniu protejat. UNESCO, cu sediul la Paris, a anunţat într-o declaraţie că a plasat borşul, o supă roşie bogată, plină de legume, pe o listă a patrimoniului cultural care are nevoie de “salvgardare urgentă”, din cauza riscului pe care îl reprezintă invazia Moscovei pentru statutul supei ca element al patrimoniului cultural ucrainean, potrivit Reuters.

Ministrul ucrainean al culturii, Oleksandr Tkachenko, a scris pe Twitter: “Victoria în războiul pentru borş este a noastră!”.

Moscova a denunţat noul statut ucrainean protejat al acestui fel de mâncare, care este popular şi în Rusia, drept un exemplu de “naţionalism contemporan al Kievului”.

“Borşul nostru nu are nevoie de protecţie, ci este supus distrugerii imediate şi complete într-un castron”, a scris purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zakharova, pe Telegram.

Un purtător de cuvânt al UNESCO de la Paris a declarat că noul statut înseamnă că Ucraina ar putea acum să solicite fonduri speciale pentru finanţarea proiectelor de promovare şi protecţie a acestui fel de mâncare.

“Pentru Ucraina, aceasta este o victorie, având în vedere că Rusia a vrut întotdeauna să ne fure istoria, cultura şi mâncărurile noastre naţionale”, a declarat Diana Kharanovici-Yavorska, un om de ştiinţă în vârstă de 35 de ani.

“Borşul ucrainean… poate fi diferit pentru fiecare gospodină, dar este al nostru”, a mai spus ea.

Evhenii Mareşal, bucătar la un restaurant din centrul Kievului, a explicat că există mai multe tipuri principale de borş: varietatea tradiţională de sfeclă roşie, borşul verde făcut din sorcova şi chiar o varietate pe bază de peşte. El este ferm convins că toate sunt ucrainene.

“Bineînţeles că borşul este moştenire ucraineană. Pentru a pregăti un borş gustos, principalul lucru de care ai nevoie este un ucrainean adevărat (care să-l pregătească) şi gustul”, a spus Marshal în timp ce îşi croia drum printre un teanc de morcovi. (Mediafax)

Vezi si

Actrița Anne Heche a murit la o săptămână după accidentul rutier 

Actrița americană Anne Heche, în vârstă de 53 de ani, nu și-a recăpătat cunoștința după …