Thursday , April 18 2024

Un templu vechi de 3.000 de ani, descoperit în Iordania

Un templu vechi de 3.000 de ani, din epoca fierului, mai precis din perioada regatului biblic al lui Moab, a fost descoperit în timpul unor sapaturi arheologice efectuate în Iordania, a anuntat Departamentul pentru antichitate din aceasta tara, citat de AFP.
O echipa de arheologi de la Departamentul pentru antichitate din Iordania si de la Universitatea din La Sierra (SUA) a descoperit templul luna trecuta, la Khirbat Atruz, în apropiere de Madaba, un oras situat la circa 38 de kilometri la sud de Amman.
Templul dateaza din perioada 1.200 – 539 î.e.n., potrivit unui comunicat, are trei etaje, un sanctuar cu mai multe loji si o curte deschisa. Acesta este “cel mai mare si complex templu descoperit vreodata în regiune”, indica arheologii, care au dezgropat peste 300 de obiecte moabite, inclusiv o figurina reprezentând un animal cu patru labe – zeul Hadad. Au mai fost descoperite patru altare si o constructie care ofera indicatii despre religiile practicate în zona.
“Unul dintre altare poarta influente artistice egiptene si asiriene, ceea ce indica posibile contacte între locuitori si civilizatiile vecine”, potrivit comunicatului.
Sapaturile au debutat la Khirbat Atruz în 2000.
Zona este considerata unul dintre cele mai importante orase moabite din istorie.
Vechiul regat biblic al lui Moab era situat pe malul oriental al Iordanului, la nord de tarmurile Marii Moarte, în actuala Iordanie. Moabitii erau probabil triburi cananeene care s-au stabilit în zona în jurul secolului al 14-lea î.e.n. Una dintre capitalele regatului a fost Ar, în valea Arnon.

Vezi si

Guy Ritchie revine pe marile ecrane cu un film despre o operațiune din Al Doilea Război Mondial

Prin cel mai recent film al său, ”The Ministry of Ungentlemanly Warfare”, inspirat de o …