Thursday , March 28 2024

Un serial derivat din „House of Cards” va fi produs de Netflix

house of cards

Platforma digitală Netflix pregătește un serial derivat (”spin-off”) din ”House of Cards”, un anunț care intervine la câteva ore după ce s-a aflat că producția de succes din lumea politicii se va încheia cu cel de-al șaselea sezon, în 2018, relatează marți EFE.
Noile informații despre ”House of Cards”, unul din serialele cele mai importante din catalogul Netflix, apar după ce duminică a izbucnit un scandal care îl afectează pe protagonistul său, Kevin Spacey, acuzat de hărțuire sexuală de actorul Anthony Rapp, pe vremea când era adolescent, notează Agerpres.
Totuși, potrivit TV Line, care citează surse apropiate Netflix, sfârșitul serialului ”House of Cards” fusese decis deja în urmă cu mai multe luni iar suspendarea producției nu are legătură cu scandalul care îl înconjoară pe Kevin Spacey.
Publicația de specialitate Variety informează că Netflix se află în prima fază de pregătire a unui potențial ”spin-off” care se va desfășura tot în universul politicii, al conspirațiilor și trădărilor cuplului Frank și Claire Underwood, personajele interpretate de Kevin Spacey și respectiv Robin Wright.
Pentru acest proiect spin-off se preconizează mai multe idei, dintre care una îl are în vedere pe consilierul său politic Doug Stamper, personaj interpretat de Michael Kelly.
Scandalul Spacey a agitat producția ”House of Cards”, iar Netflix și Media Rights Capital, producătoarea serialului, au asigurat într-un comunicat că sunt “profund îngrijorați” de acuzațiile lansate împotriva actorului principal.
“În urma dezvăluirilor, responsabilii celor două companii au ajuns luni seară la Baltimore (unde se filmează serialul) pentru a se întâlni cu castingul și echipa de filmare, pentru a-i asigura că sunt în siguranță și sprijiniți. După cum se știe, Kevin Spacey nu participă în aceste momente la filmări”, se arată într-o notă publicată de cele două companii.

Vezi si

Televiziunea din Coreea de Nord a cenzurat blugii producătorului emisiunii de grădinărit de la BBC

Televiziunea din Coreea de Nord a cenzurat blugii producătorului unei emisiuni de grădinărit de la …