Friday , April 19 2024

Un copil de 7 ani i-a trimis o scrisoare în Rai tatălui său. Gestul impresionant al poștei din Marea Britanie

Jase Hyndman și-a pierdut tatăl acum patru ani. De atunci încearcă să-i sărbătorească în fiecare an ziua de naștere, care era în luna noiembrie. Povestea înduioșătoare a puștiului este spusă de jurnaliștii de la SkyNews, citati de Digi 24.

Anul acesta, băiatul de 7 ani din Marea Britanie a decis să-i trimită tatălui său o felicitare. Pe plic nu era trecută însă nicio adresă. În schimb, puștiul a scris o rugăminte pentru poștaș: „Domnule poștaș, poți, te rog, să-i duci asta tatălui meu în Rai, cu ocazia zilei lui de naștere?”.
Mesajul lui Jase i-a impresionat pe angajații Royal Mail (n.r. – poșta regală britanică) care i-au răspuns, asigurându-l că felicitarea a ajuns în Rai, la tatăl său.
Sean Milligan, manager din cadrul companiei, i-a scris personal.
„În timpul expedierii scrisorii tale, am devenit conștienți de câteva pericole. Așa că am vrut să profit de această ocazie și să-ți spun cum am reușit să ducem cu succes în Rai scrisoarea pentru tatăl tău. A fost o provocare dificilă, pentru că am fost nevoiți să evităm stele și alte obiecte galactice în drumul spre Rai. Însă poți să fii liniștit că această scrisoare foarte importantă a fost expediată cu succes. Prioritatea Royal Mail este să expediem în siguranță corespondența voastră, care este foarte importantă. Personal, voi face tot ce-mi stă în putere să mă asigur că scrisorile voastre vor ajunge în continuare cu succes în Rai”, a scris acesta.
Mama lui Jase, Teri Copland, a povestit că fiul ei a fost „copleșit” de gestul excepțional al celor de la poștă.
„Puteai să nu depui niciun efort, să ignori această scrisoare, însă acest gest făcut pentru un copilaș pe care nu l-ai întâlnit niciodată este foarte frumos. Royal Mail, mi-ați redat încrederea în umanitate”, a mai spus mama băiatului.

Vezi si

VIDEO cu Katy Perry, în momentul în care îi cade bluza în direct la TV. S-a ascuns sub pupitru

Cântăreața americană Katy Perry a vrut să impresioneze cu o ținută vestimentară aparte în juriul …