Uimitoarele povesti adevarate ale lui Cristian Mungiu

Când regizorul român Cristian Mungiu a dat lovitura cu ”4 luni, 3 s\pt\mâni [i 2 zile”, filmul care a luat Palme d’Or la Cannes, un spectator s-a plâns c\ el a f\cut filme prea mult destinate auditoriului festivalelor de film, dar nu suficient pentru spectatorii români obi[nui]i. R\spunsul s\u a fost ”Amintiri din Epoca de Aur”, un compendiu de pove[ti cu umor negru din via]a real\, regizat de el [i al]i patru regizori ajun[i la maturitate în jurul anului 1989, când regimul Ceau[escu a c\zut, comenteaz\ publica]ia canadian\ Globe and Mail, care i-a luat un interviu lui Mungiu, ap\rut în edi]ia de miercuri.

Mungiu a descris pove[tile drept ”legende urbane”. Întrebat dac\ aceasta înseamn\ c\ nu ar fi reale, regizorul român a explicat c\ sunt pove[ti adev\rate, de[i cu varia]iuni, iar oamenii le plaseaz\ în locuri [i momente diferite. ”Cred c\ este o trilogie de legende urbane”, a spus el.
În România, pelicula ”Amintiri din Epoca de Aur” a fost lansat\ ca dou\ filme separate, rupt\ în dou\ pove[ti de dragoste [i de autoritate. Versiunea interna]ional\ are cinci filme [i ceea ce se poate vedea este o selec]ie ce variaz\ de la ]ar\ la ]ar\. La Cannes, s-au f\cut trei proiec]ii diferite, cu episoade diferite în fiecare, a explicat el.
A fost un fel de omagiu adus vie]ii în comunism: nu [tii niciodat\ ce vei primi. ”Ne amintim cu to]ii de oamenii care st\teau de la miezul nop]ii pân\ diminea]a doar s\-[i p\streze locul la coad\, pentru ca diminea]a s\ cumpere lapte sau pâine, niciodat\ nu [tiau”, a amintit Mungiu.
Regizorul român a precizat c\ unele pove[ti îi erau cunoscute din articole, în special cele care implicau poli]ia. Tat\l s\u era abonat la ziarul partidului [i astfel avea posibilitatea s\ aleag\ o alt\ publica]ie, a[a c\ a optat pentru cea lunar\ a poli]iei, mai pu]in cenzurat\. Dar a f\cut [i alte cercet\ri [i a luat interviuri. De exemplu, a vorbit cu un jurnalist care a scris despre povestea cu poli]istul [i porcul, încheiat\ tragic, cu moartea a dou\ persoane.
În total, au existat 15 pove[ti, dintre care [ase au intrat în film, cele mai spectaculoase, dar [i cele care au avut cel mai mult de spus despre sistem. ”Ulterior am organizat un concurs pentru cel mai bun mit urban din perioada comunist\ iar acum îl public pe cel mai bun pe care le-am g\sit”, a mai relatat Mungiu.
Regizorul român a explicat de ce nu identific\ filmele în func]ie de cine le-a regizat: este un film colectiv iar ei sunt parte dintr-un bun mai mare. ”De fapt, am descoperit la Cannes, în timpul primelor noastre interviuri, c\ acest lucru nu conteaz\. Unul din lucrurile bune pe care s-a întâmplat s\-l realiz\m a fost acela c\ a existat un anumit ton consecvent în filme, care le face s\ func]ioneze ca un singur film, f\r\ a face nimic prea ‘cliché”, ca de exemplu s\ avem personaje încruci[ate între pove[ti”, a mai spus Mungiu.
Cele mai multe dintre aceste pove[ti sunt pline de umor, dar exist\ întotdeauna amenin]area c\ cineva ar putea s\ fie aruncat în închisoare pentru c\ a spus ceva gre[it. Solicitat s\ explice dac\ a existat vreun context în care oamenii ar fi putut spune deschis ”este o nebunie’, regizorul român a recunoscut c\ doar acas\, când muzica era dat\ tare. Adev\rul era c\ toat\ lumea vorbea despre aceste lucruri într-un fel – sistemul a permis aceasta ca o form\ de detensionare în plin\ penurie de alimente [i alte probleme. Nebunie era s\ ]ipi în pia]a public\, dar era ceva mai mult de genul: ”Ne ascult\ cineva? Am de gând s\-]i spun una bun\. Ne era teribil de fric\ de microfoanele ascunse. Credeam c\ toate casele noastre erau în]esate cu ele”, a mai afirmat Mungiu.
Dup\ pr\bu[irea comunismului, oamenii [i-au dat seama c\ multe lucruri erau doar în capul lor, astfel c\ s-au autocenzurat [i a func]ionat. Acum c\ dosarele au fost deschise, se poate vedea c\ apropia]ii te turnau la securitate. De exemplu, faptul c\ ai c\l\torit cu trenul, în 1983, f\r\ bilet, se afl\ la dosar. O mul]ime de oameni au redescoperit fotografii de familie pierdute, deoarece securitatea a intrat în casele lor [i le-a copiat pe toate, iar ele au fost ata[ate la dosare.
În ”Legenda vânz\torilor de aer” exist\ un cuplu care se vede ca ni[te Bonnie [i Clyde moderni. Întrebat cât de importante au fost casetele video str\ine în anii ’80, regizorul român a precizat c\, având în vedere faptul c\ nimic important nu se întâmpla în via]a real\, oamenii î[i proiectau fanteziile de libertate asupra casetelor video ilegale [i filmelor str\ine. Calitatea nu a contat cu adev\rat. ”Aceasta a fost prima mea [coal\ de film”, m\rturise[te Mungiu, explicând c\ era imposibil s\ urmezi facultatea de regie dac\ p\rin]ii nu erau actori sau nu aveau rela]ii cu cei de la putere.
Astfel, el a lucrat ca jurnalist [i profesor, iar pentru o perioad\ s-a ocupat de proiec]ii publice de video, având o colec]ie de circa 200 dintre ele, ob]inute de la prieteni din str\in\tate. Era tolerat acest lucru. A tradus filme [i le-a titrat, aceasta fiind o bun\ [coal\. Nu erau numai filme americane, ci [i Kieslowski, Fellini [i Antonioni, iar oamenii au dezvoltat un gust real pentru acest tip de cinematografie, a subliniat Mungiu în finalul interviului. (AGERPRES –  Adriana Doicaru)