Tuesday , April 16 2024

U2 ar putea concerta în septembrie în România

Trupa irlandeză U2 ar putea concerta în luna septembrie pe noul stadion naţional “Lia Manoliu”, în cazul în care discuţiile cu promotorul formaţiei se vor concretiza, a declarat pentru MEDIAFAX directorul Direcţiei de Investiţii din Primăria Generală a Municipiului Bucureşti, Bogdan Hreapcă.
“În septembrie ştim sigur că va fi un concert care va aduna aproximativ 60.000 de oameni. Există discuţii cu un promotor al formaţiei U2. Dacă nu va fi U2 va fi cu siguranţă un band din cele mai bune cinci-şase trupe, pentru că bucureştenii şi nu numai merită un asemenea eveniment”, a declarat, vineri, pentru MEDIAFAX directorul Direcţiei de Investiţii din Primăria Generală a Municipiului Bucureşti, Bogdan Hreapcă.
El a confirmat astfel discuţiile iniţiate pentru aducerea în România a celebrei trupe U2. “Este foarte adevărat că ne dorim să aducem în România la inaugurarea stadionului «Lia Manoliu» o trupă ca U2, însă este prematur să spunem că vom reuşi acest lucru”, a mai spus Bogdan Hreapcă.
Potrivit directorului de investiţii există discuţii începute cu un promotor al trupei U2 însă acestea nu au fost finalizate, în acest moment “neexistând o certitudine în privinţa participării acestei trupe la inaugurarea oficială a stadionului”.
Trupa U2, formată din Bono (voce şi chitară), The Edge (chitară, clape şi voce), Adam Clayton (chitară bas) şi Larry Mullen Jr. (tobe şi percuţie), a fost fondată în 1976, când membrii acesteia erau încă adolescenţi fără cunoştinţe aprofundate de muzică. Însă, până la mijlocul anilor ’80, trupa a căpătat notorietate la nivel internaţional, remarcată fiind pentru sound-ul său intens şi profund, pentru vocea plină de pasiune a lui Bono şi interpretarea la chitară a lui The Edge.
Succesul de care s-au bucurat ca trupă live a fost chiar mai mare decât cel obţinut de pe urma albumelor vândute, până ce discul din 1987, “The Joshua Tree”, a ridicat statutul formaţiei de la “eroi la superstaruri”, după cum a apreciat revista Rolling Stone.
Cel mai recent turneu mondial al grupului, intitulat “360° Tour”, promovează cel de-al 12-lea album de studio al U2, “No Line On The Horizon”, lansat pe 2 martie 2009. Potrivit specialiştilor, acest turneu este cel mai scump din istorie, însă strategia trupei irlandeze de mărire a capacităţii scenice, cu ajutorul unei uriaşe scene mobile rotative, o premieră în domeniu, a avut rezultatele scontate. Fiecare concert a generat încasări medii de 7 milioane de dolari, fiind urmărit, în medie, de aproape 70.000 de spectatori – un nou record în domeniu.
În august 2010, Paul McGuinness, managerul trupei irlandeze, a precizat că următorul material discografic al grupului U2, al cărui titlu provizoriu este “Songs Of Ascent”, va fi lansat înainte de mai 2011, când trupa irlandeză va pleca într-un turneu nord-american.

Vezi si

Surpriză: Sorin Bontea, Florin Dumitrescu și Cătălin Scărlătescu revin la Pro TV, ca jurați la MasterChef

PRO TV anunță surpriza pe piața media: jurații sezonului 9 MasterChef România sunt Sorin Bontea, …