Monday , April 15 2024

Tony Blair, atacat cu ouă şi pantofi la lansarea autobiografiei sale

Tony Blair a avut parte de o primire neplacuta la Dublin
Fostul premier britanic Tony Blair a fost întâmpinat sâmbătă, la Dublin, cu ouă şi pantofi lansaţi de manifestanţi cu prilejul unei sesiuni de acordare de autografe pentru autobiografia sa, ‘A Journey’, carte în care îşi apără decizia de a implica Marea Britanie în războiul din Irak, informează AFP, care citează martori oculari.
Martorii nu au putut însă preciza ce fel de proiectile au fost lansate însă, potrivit mass media locale, în direcţia maşinii în care se afla Tony Blair au fost aruncaţi pantofi şi ouă, fără însă a-l nimeri pe fostul premier.
Circa o sută de persoane s-au strâns sâmbătă dimineaţa în faţa unei librării din centrul capitalei irlandeze unde avea loc sesiunea de autografe, prima de acest tip după apariţia pe piaţă, miercuri, a cărţii de memorii scrisă de Blair.
‘Blair a minţit, au murit milioane de persoane’, ‘Băgaţi-l la închisoare pentru genocid’ – sunt doar câteva dintre mesajele ce apăreau pe pancartele purtate de manifestanţi, militanţi pacifişti sau propalestinieni.
Protestatarii, păziţi de un important dispozitiv de poliţie, au încercat fără succes să treacă de o barieră de securitate.

Vezi si

VIDEO. Imagini rare cu actorul Gene Hackman, ajuns la 94 de ani

Gene Hackman, unul dintre cei mai importanți actori de la Hollywood, acum în vârstă de …