Thursday , April 25 2024

Toate cele 50.000 de bilete la concertul caritabil din Manchester, vândute în 6 minute: Ariana Grande, Coldplay, Katy Perry, Miley Cyrus

Biletele pentru concertul caritabil „One Love Manchester”, iniţiat de cântăreaţa Ariana Grande, au fost vândute în şase minute, informează NME.
ariana grande

Banii obţinuţi din biletele pentru show-ul care va avea loc duminică pe terenul de cricket Old Trafford vor fi donaţi victimelor şi familiilor afectate de atacul terorist din 22 mai, din faţa Manchester Arena, notează News.ro.
Stadionul are o capacitate de 50.000 de locuri, iar spectacolul va fi transmis live de BBC TV şi BBC Radio.
Preţul unui bilet a fost de 40 de lire sterline. Tichetele au fost puse în vânzare, joi, la ora locală 10.00, iar fundaţia One Love Manchester a anunţat că au fost epuizat în şase minute.
Unul dintre organizatorii concertului a declarat pentru Variety că pentru acest spectacol personalul care se va ocupa de securitate va fi dublat, faţă de un concert obişnuit.
Coldplay, Katy Perry şi Justin Bieber, Take That, Niall Horan (One Direction), Miley Cyrus, Usher şi Pharrell Williams vor cânta pe scenă show-ului.
Şapte copii au fost ucişi când Salman Abedi a detonat o bombă la ieşirea din Manchester Arena, pe 22 mai. Ariana Grande, în vârstă de 23 de ani, şi-a suspendat turneul „Dangerous Woman”, dar a promis că va reveni la Manchester. Cincizeci de răniţi în atac se mai află internaţi, iar 17 dintre ei sunt în stare critică.

Vezi si

Condamnarea la închisoare a producătorului de filme Harvey Weinstein pentru viol a fost anulată în statul New York

Curtea de Apel a statului New York, cea mai înaltă curte petentă, a anulat condamnarea …