Wednesday , April 24 2024

TikTok a incercat sa elimine clipurile utilizatorilor “urati si saraci” de pe reteaua de socializare

Ziarul britanic The Guardian scrie ca TikTok, o retea de socializare in plina ascensiune, a incercat sa elimine de pe platforma utilizatorii “urati, saraci sau cu dizabilitati”.

Conform documentelor publicate de The Guardian, moderatorii TikTok au fost instruiti sa ascunda clipurile utilizatorilor ce pareau “prea urati, saraci sau cu dizabilitati”.

Sursa citata scrie ca TikTok ar fi luat aceasta decizie in incercarea de a oferi un aer aspiritional pe platforma.

Documentele arata ca moderatorii TikTok au primit instructiunea de a exclude din sectiunea “For You” (ce este afisata utilizatorilor la intrarea pe platforma) clipurile realizate de “utilizatorii mici de inaltime sau prea inalti, cei care au probleme cu greutatea sau sunt prea slabi sau cei care au un aspect facial urat sau deformari faciale”.

“Daca aspectul personajului nu este bun, videoclipul va fi mai putin atractiv, fara sa merite sa fie recomandat noilor utilizatori”, se arata in mesajul transmis de TikTok catre moderatorii sai.

De asemenea, trebuiau eliminate din feed si clipurile realizate intr-un “mediu de filmare ponosit si degradat” deoarece “este mai putin fantezist si atragator”.

Reprezentantii TikTok au incercat sa se apare spunand ca au dorit sa previna bullying-ul ce ar fi putut aparea pe platforma.

TikTok este o retea de socializare lansata in China ce a devenit extrem de populara in intreaga lume, cu peste 500 de milioane de utilizatori activi.

ziare.com

Vezi si

FOTO. Celine Dion, despre boala ei teribilă: “Nu am învins-o. Este încă în mine și va fi mereu”

Celine Dion a pozat pentru coperta celei mai noi ediții a revistei Vogue Franța. Artista …