Thursday , April 25 2024

Tatal lui Teo: Fata mea nu vrea sa divorteze

Durerea pe care o simte Ion Uţă (70 de ani) în ultimele săptămâni poate fi înţeleasă doar de cei care sunt deja părinţi. Fiica lui, Teo Trandafir (44 de ani), s-a despărţit de soţul ei, Constantin Iosef, la doar şase luni de la nuntă. Uţă a vorbit cu fata sa de Sărbători şi a mărturisit, pentru Click!, că „din păcate, Teo nu vrea să divorţeze”.Atât de supărat e Ion Uţă pe ginere, încât nu s-a putut abţine să nu-l descrie cu cele mai urâte cuvinte: „Are o privire banditească, o figură scârboasă, e un om de ultimă speţă, un grobian”. Medicul a vorbit cu fata sa de Sărbători, în preajma Crăciunului. În afară de urările specifice acestei perioade din an, cei doi au dezbătut şi subiectul Constantin Iosef. „Am vorbit despre el, dar nu foarte mult, n-am vrut să o supăr pe fata mea. Din păcate, mi-am dat seama că ea nu vrea să divorţeze”, a mai spus tatăl vedetei de la PRO TV.
În ceea ce priveşte relaţia cu fata sa, Ion Uţă speră ca lucrurile să redevină la normalitate. Mai ales că, de trei ani, nu şi-a mai văzut nepoţica. „I-am şi spus că o să vin la ea acasă, în Bucureşti, şi o să aştept în faţa porţii până îmi va deschide”. Cei doi au răcit relaţiile în urma declaraţiilor pe care medicul le-a făcut despre Teo în presă. „Eu am vorbit doar atunci când am fost întrebat. Sper ca fata mea să creadă că nu am nevoie de celebritate. Sunt un medic modest şi îmi văd de cabinetul meu. Eu îi vreau binele ei, de la un capăt la altul”, a mai spus Uţă.

Vezi si

Condamnarea la închisoare a producătorului de filme Harvey Weinstein pentru viol a fost anulată în statul New York

Curtea de Apel a statului New York, cea mai înaltă curte petentă, a anulat condamnarea …