Monday , March 18 2024

Surse Agerpres: Regizorul Corneliu Porumboiu și producătorul Ada Solomon au fost aduși la DIICOT și puși sub acuzare pentru evaziune fiscală și spălare de bani 

Regizorul Corneliu Porumboiu şi producătorul de film Ada Solomon au fost puşi sub acuzare luni, 18 octombrie, de procurorii DIICOT. Cei doi sunt suspectați de săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală, constituire de grup infracţional organizat şi spălare de bani, conform unor surse judiciare citate de Agerpres.

UPDATE: Conform unor surse citate de G4Media, în cazul Adei Solomon ar fi vorba de două facturi considerate false, una de 2000 de lei şi alta de 200 de lei.

Potrivit surselor citate, faptele sunt mai vechi, din perioada 2013 – 2015, şi au legătură cu finanţări obţinute de mai multe case de filme, printre care şi Castel Film, de la Centrul Naţional al Cinematografiei.

Corneliu Porumboiu şi Ada Solomon au calitatea de suspecţi. În dosar ar mai fi implicaţi şi alţi regizori şi producători de film.

Conform unui comunicat al DIICOT, se efectuează în acest caz cercetări faţă de 100 de persoane fizice şi juridice, prejudiciul cauzat bugetului de stat fiind de aproximativ 9.970.344 lei.

Procurorii susţin că, în perioada 2013 – 2015, mai multe societăţi comerciale au înregistrat în contabilitate şi au declarat fiscal mai multe achiziţii de servicii şi bunuri de la societăţi comerciale ce aveau comportament specific societăţilor fantomă (nu funcţionau la sediile sau punctele de lucru declarate, nu au putut fi identificaţi administratorii acestora, aceleaşi persoane aveau diferite calităţi în cadrul societăţilor, nu au depus sau au depus doar în parte declaraţiile fiscale, aveau asociaţi persoane cetăţeni străini ce nu au putut fi identificaţi pe teritoriul României).

O parte din membrii grupului figurau ca asociaţi sau administratori în cadrul mai multor societăţi comerciale implicate în activitatea infracţională. Facturile emise şi supuse controlului de către organele fiscale aveau acelaşi tipar, le lipseau menţiunile obligatorii legate de mijloace de transport sau delegat şi vizau servicii care nu ar fi putut fi prestate în realitate de către societăţile prestatoare, arată DIICOT.

Cercetările au fost efectuate cu sprijinul ofiţerilor de poliţie judiciară din cadrul DCCO.

Producătorul de film Ada Solomon şi regizorul Corneliu Porumboiu sunt reprezentanţi ai noului val al cinematografiei române, care a câştigat premii naţionale şi internaţionale.

Ada Solomon a produs lungmetrajul „Babardeală cu bucluc sau porno balamuc”, regizat de Radu Jude. Filmul a câștigat Ursul de Aur în acest an la Festivalul Internaţional de Film de la Berlin. Ada Solomon a produs şi „Aferim!”, regizat tot de Radu Jude. Filmul a câştigat premiul Gopo în 2016.

Regizorul Corneliu Porumboiu a câştigat mai multe premii naţionale şi internaţionale, cum ar fi premiul „Camera d’Or” pentru primul său lungmetraj „A fost sau n-a fost?” (2005), premiul Juriului la Festivalul Internațional de Film de la Cannes în secțiunea „Un Certain Regard” pentru ” Polițist, adjectiv”, al doilea film scris și regizat de regizor (2009).

Vezi si

Starship a fost distrusă la reintrarea în atmosferă, după ce a atins majoritatea obiectivelor fixate pentru zborul de încercare

Racheta Starship, construită de compania SpaceX pentru a transporta astronauţi spre Lună şi apoi spre …