Saturday , April 20 2024

Surpriza de proportii: Cine ii ia locul lui Banica Jr. la "Dansez pentru tine"

banica jr

A prezentat emisiunea “Dansez pentru tine” ani la rând, însă o dată cu recalcularea bugetului la PRO TV au venit şi modificările de personal. Iar loc pentru Ştefan Bănică jr, care dădea “Bună seara” din ringul visurilor în fiecare vineri pe toată perioada concursului, nu s-a mai găsit. Deşi s-a zvonit chiar că şi show-ul va fi scos din grilă, boşii din PRO s-au gândit să-i mai dea o şansă, însă cu o gazdă mai puţin costisitoare.
Dacă iubitorii emisiunii “Dansez pentru tine” s-au obişnuit să fie întâmpinaţi în ringul visurilor de Iulia Vântur şi Ştefan Bănică jr, se pare că acesta din urmă, care avea venituri colosale din prezentarea show-ului, a fost pus pe liber. Conform tabu. ro, Victor Slav va fi cel care îl înlocuieşte pe trubadur, cel puţin în ediţia specială care se anunţă de Paşte.
Potrivit surselor din interiorul televiziunii, producătorii au deja vedetele care vor face parte din proiect. Astfel, în ringul visurilor vor evolua Cabral, Giani Kiriţă, Jean de la Craiova şi Vica Blochina. Noutatea este că fiecare va avea ca partener de dans propriul copil, aşa că la Buftea repetiţiile sunt în toi, concurenţii străduindu-se să înveţe paşii pentru două stiluri de dans.
libertatea.ro
 

Vezi si

Ucraina îl decorează pe actorul Alain Delon pentru a-i mulţumi pentru sprijinul acordat

Ucraina a decis să îi acorde Ordinul de Merit actorului francez Alain Delon pentru a-i …