Friday , April 19 2024

Sharon Stone, Mickey Rourke şi Monica Bellucci, în Rusia, pentru a susţine cauza copiilor bolnavi

Numeroase celebrităţi, printre care Sharon Stone, Mickey Rourke şi Monica Bellucci, au ajuns, joi, în oraşul Sankt Petersburg, pentru a participa la un program de caritate pentru copiii ruşi bolnavi de cancer.
Vedetele implicate în acest proiect vor vizita, vineri, câteva spitale şi centre pediatrice.
“E foarte bine să ne folosim de celebritatea noastră pentru a-i ajuta pe aceşti copii”, a declarat actriţa americană Sharon Stone, în timpul unei conferinţe de presă.
Obiectivul principal al acestui program, organizat în principal de compania Platinum Rye Entertainment, este de a strânge fonduri suplimentare pentru îngrijirea copiilor ruşi suferind de cancer şi de boli ale ochilor.
Un concert va avea loc, vineri, în oraşul Sankt Petersburg, la care vor participa actorii americani Sharon Stone, Mickey Rourke, Kevin Costner, Goldie Hawn, Kurt Russell, actriţa italiană Monica Bellucci şi soţul ei actorul francez Vincent Cassel, dar şi cântăreţul canadian Paul Anka.
Toate încasările obţinute vor fi donate unor organizaţii de caritate din Rusia.

Vezi si

Ucraina îl decorează pe actorul Alain Delon pentru a-i mulţumi pentru sprijinul acordat

Ucraina a decis să îi acorde Ordinul de Merit actorului francez Alain Delon pentru a-i …