Thursday , April 25 2024

"Sharon Stone face sport si n-are fite. A mancat cu noi de pe acelasi platou"

Ioan Ionescu a filmat 7 zile alaturi de Sharon Stone la Bucuresti, pentru pelicula “What About Love”. El a povestit pentru Click: „Este o doamnă. Am «furat» multe de la ea, în ceea ce priveşte meseria de actor. Şi-a pus pe masă tot bagajul de informaţii. M-a frapat discreţia cu care determină, printr-un gest, să-şi pună partenerul în capacităţile lui maxime de a juca rolul.Eu am avut rolul unui poliţist, ea era soţie de senator american. Ea a venit să-mi spună să eliberez un puşcăriaş. Atât de discretă a fost şi a lăsat să curgă totul normal, încât m-a ajutat pe mine să-mi fac rolul. Am avut noroc că ni s-a dat voie să improvizăm, ea a trecut peste text şi aşa m-a ajutat şi pe mine. Filmam câte 12 ore pe zi, iar în pauză Sharon repeta rolul. N-are fiţe. A mâncat cu noi de pe acelaşi platou, exact ce mâncam şi noi: salate, mâncăruri uşoare. Nu poţi mânca friptură de porc, pentru că te îngraşi şi n-ai voie pe perioada filmărilor. Plus că trebuie să te concentrezi asupra rolului, nu să digeri mâncarea grea. Sharon are igiena actoriei”, a spus Ioan Ionescu. Actorul a rămas profund impresionat atunci când, un bărbat care filma alături de ei s-a lovit la picior, iar Sharon a sărit în ajutorul lui.
„Are un corp de balerină. În fiecare zi, dimineaţa, înainte de filmări, făcea exerciţii fizice în cabina ei. Probabil ăsta e secretul siluetei ei. Un actor s-a lovit la unul din picioare şi abia mergea. Sharon a fost atât de drăguţă încât s-a dus la el şi i-a arătat ce exerciţii fizice să facă în aşa fel încât să i se întindă muşchiul, să scape de dureri”, a mai povestit Ioan. Actorul a legat o prietenie frumoasă şi cu Andy Garcia, care l-a fermecat cu profesionalismul lui. „În pauze, Andy fuma un trabuc cubanez şi stătea la poveşti cu noi”, ne-a mai declarat Ioan. Printre actorii români care au primit rol în această peliculă se numără şi Maia Morgenstern.

Vezi si

Condamnarea la închisoare a producătorului de filme Harvey Weinstein pentru viol a fost anulată în statul New York

Curtea de Apel a statului New York, cea mai înaltă curte petentă, a anulat condamnarea …