Tuesday , May 7 2024

SESIUNE GRATUITĂ DE PATINAJ ȘI DISTRACȚIE PENTRU COPII, SÂMBĂTĂ, PE DREAM ICE, LA IULIUS MALL SUCEAVA

Pasionații de mișcare au și în sezonul rece posibilitatea de a exersa în aer liber. Pentru cei care își doresc să se relaxeze împreună cu prietenii ori familia sau care vor să se mențină într-o formă fizică de invidiat, Dream Ice are zilnic gheața lustruită. Special pentru prichindei, Iulius Mall va organiza o petrecere pe gheață, cu intrare gratuită.

 patinoar

Și în acest sezon, patinoarul de la Iulius Mall Suceava este destinația preferată de distracție a sucevenilor, atrăgând numeroși amatori de patinaj, de toate vârstele. Pentru cei mici, Iulius Mallpropune o petrecere pe gheață, unde invitați speciali vor fi clovnul Bobo și prietenul său, pinguinul. Sâmbătă, 23 ianuarie 2016, de la ora 12.00Dream Ice va fi deschis doar pentru prichindei. La eveniment sunt așteptați copiii cu vârsta de până în 10 aniintrarea fiind liberă. Alături de năzdrăvani va fi personajul mult îndrăgit, Bobo, care s-a pregătit pentru sesiunea de patinaj și distracție cu jocuri haioase, concursuri tematice și baloane colorate. Ștrengarii se vor juca pe gheață timp de o oră și jumătate, putând fi însoțiți, dacă este necesar, de către un adult. Înscrieri se pot face la Centrul Info Iulius Mall Suceava sau la numărul de telefon 0230/ 208. 700.

Între sesiunile de shopping, după școală sau în week-end, cei mici și cei mari se distrează pe ringul alb, petrecând timpul liber într-o manieră veselă și antrenantă. Dream Ice este amplasat la baza turnului Iulius Mall, pe o suprafaţă de 1.000 mp, şi poate găzdui până la 200 de iubitori ai mişcării pe gheaţă. Arena este deschisă zilnicîntre orele 14.00 şi 21.30O sesiune de o oră şi jumătatecostă 10 lei pentru copii, elevi sau studenţi şi 15 lei pentru adulţi. Persoanele care nu deţin patine le pot închiria de la Ice Dream pentru 5 lei, dacă sunt copii, sau pentru 10 lei, dacă sunt adulţi. Iar pentru a se mișca liber, își pot lăsa hainele la garderobă, contra sumei de 1 leu.

Patinoarul Ice Dream beneficiază de tehnologie performantă de răcire şi menţinere a gheţii, fiind funcţional până la o temperatură de maximum 12 grade Celsius.

Vezi si

1,6 milioane de persoane la concertul gratuit susținut de Madonna pe plaja Copacabana din Brazilia

Peste un milion de persoane s-au înghesuit sâmbătă pe plaja Copacabana din Brazilia pentru un …