Friday , March 29 2024

Robert De Niro şi Michelle Pfeiffer, într-o nouă comedie romantică

Celebrii actori Robert De Niro şi Michelle Pfeiffer ar putea juca împreună în filmul “New Year’s Eve”, o comedie romantică regizată de Garry Marshall.
Actorii Hilary Swank şi Ashton Kutcher au şanse mari să joace şi ei în acest film.
Acest proiect cinematografic, produs de New Line, spune povestea unui grup de locuitori ai oraşului New York şi a relaţiilor acestora în apropierea sărbătorii de Anul Nou.
Robert De Niro va interpreta rolul unui bărbat cinic aflat pe patul de moarte într-un spital, Michelle Pfeiffer va interpreta rolul unei secretare frustrate care ia decizia de a-şi îndeplini nişte planuri mai vechi, iar Hilary Swank ar trebui să joace rolul producătoarei de televiziune care realizează celebrul show din Times Square din noaptea de Revelion. Ashton Kutcher ar urma să interpreteze rolul unui bărbat care urăşte toate festivităţile şi tradiţiile legate de noaptea de Revelion.
Filmările vor debuta la mijlocul lunii decembrie, la New York.
Robert De Niro, care a putut fi văzut recent pe marile ecrane în “Machete”, va reveni în sălile de cinematograf pe 22 decembrie, odată cu lansarea filmului “Little Fockers”, cel mai recent lungmetraj din franciza “Un socru de coşmar”.
Cel mai important rol recent din cariera actriţei Michelle Pfeiffer a fost cel din musicalul “Hairspray”, pus în scenă în 2007.

Vezi si

Televiziunea din Coreea de Nord a cenzurat blugii producătorului emisiunii de grădinărit de la BBC

Televiziunea din Coreea de Nord a cenzurat blugii producătorului unei emisiuni de grădinărit de la …