Saturday , April 20 2024

Ricky Martin i-a dat sfaturi despre bebelusi lui Elton John

Ricky Martin, tatăl unor băieţi gemeni născuţi de o mamă surogat, le-a dat sfaturi părinteşti lui Elton John şi partenerului său de viaţă, David Furnish, care au un copil de aproape o lună, potrivit contactmusic.com.
Cântăreţul, tatăl unor băieţi gemeni, Matteo şi Valentino, care au fost născuţi de o mamă surogat în 2008, le-a dat sfaturi privind viaţa de părinte lui Elton John şi lui David Furnish, care sunt părinţii unui băiat născut tot de o mamă surogat, pe 25 decembrie 2010.
“Viaţa ţi se schimbă! Trebuie să dormi pentru că nu vei mai dormi niciodată! Bebeluşii te trezesc din două în două ore. La 7.00 dimineaţa eşti în picioare. Eu unul nu am fost niciodată pasăre de noapte, dar acum stau treaz, lucrez şi mă ocup de copii”, a spus Ricky Martin.
Însă Ricky Martin a adăugat că fiecare noapte pierdută merită, pentru că meseria de părinte este un lucru incredibil.
“În fiecare zi se întâmplă ceva diferit. Matteo şi Valentino, doi băieţi, mereu se iau de mine, dar fac faţă. Sunt senzaţionali…”, a mai spus cântăreţul.
Cântăreţul britanic Elton John şi partenerul său de viaţă, David Furnish, au declarat într-un interviu recent că nu ştiu cine este tatăl biologic al bebeluşului lor, acesta fiind conceput cu ajutorul unei tehnici care implică “amestecarea eşantioanelor de spermă” provenind de la doi donatori. Acest eşantion amestecat este utilizat apoi pentru a fecunda un ovul ales în prealabil de viitorii părinţi. Procedura este interzisă în Marea Britanie.
“Amândoi am contribuit. Pentru moment, n-avem nicio idee cine este tatăl biologic. Ne uităm la el în fiecare zi şi până acum pot să vă spun că (bebeluşul, n.r.) are nasul lui Elton şi mâinile mele”, a declarat David Furnish, care are o relaţie de peste 17 ani cu Elton John. “Însă niciunuia dintre noi nu îi pasă de acest aspect. Este copilul nostru. Tot ce contează este să fie sănătos, fericit şi să simtă că este iubit”, a adăugat partenerul de viaţă al cântăreţului britanic.

Vezi si

Ucraina îl decorează pe actorul Alain Delon pentru a-i mulţumi pentru sprijinul acordat

Ucraina a decis să îi acorde Ordinul de Merit actorului francez Alain Delon pentru a-i …