Thursday , April 25 2024

Reşedinţa din Londra a regizorului Guy Ritchie, ocupată de vagabonzi

Reşedinţa în valoare de şase milioane de lire sterline (7,13 milioane de euro) pe care regizorul britanic Guy Ritchie o deţine în Londra a fost ocupată de vagabonzi, informează contactmusic.com.
Potrivit presei britanice, această vilă, aflată în renovare, va deveni noua locuinţă a renumitului regizor în care acesta se va muta cu iubita lui, Jacqui Ainsley.
Cel puţin 12 persoane au pus stăpânire pe această vilă situată în cartierul Fitzrovia din capitala Marii Britanii.
Grupul de squatteri (persoane care ocupă, fără aprobarea proprietarului, locuinţe abandonate sau care urmează să fie demolate sau renovate, n.r.), cunoscut sub denumirea “Really Free School”, a intrat în reşedinţa cineastului britanic la sfârşitul săptămânii trecute. Aceştia au postat în dreptul ferestrelor câteva afişe pe care sunt scrise cuvintele “occupy” (ocupat), “resist” (a rezista) şi “strike” (grevă). Ei susţin, totodată, că sunt dispuşi să ofere doritorilor cursuri de “squatting” (ocupare a unei reşedinţe abandonate, n.r.), anarhie şi ghicit cu cărţi de tarot.
Guy Ritchie, în vârstă de 42 de ani, a cumpărat această clădire cu cinci etaje în mai 2010, dar şi proprietăţile învecinate, cu scopul de a transforma aceste case într-un conac imens, în care să se mute cu actuala lui iubită, Jacqui Ainsley.
Vagabonzii au refuzat să părăsească proprietatea, ignorând avertismentele primite de la poliţie la sfârşitul săptămânii trecute, şi au postat pe internet un mesaj prin care îi îndeamnă şi pe alţi squatteri din Londra să li se alăture.
“Avem nevoie de ocupanţi pentru la noapte! Vom face proiecţii în noul cinematograf. Veniţi să dormiţi în cea mai tare proprietate din Londra”, se afirmă în acest mesaj.
Nu se ştie deocamdată dacă regizorul britanic este la curent cu ce se întâmplă în viitoarea lui reşedinţă, iar agentul de presă al cineastului a refuzat să facă declaraţii pe această temă.
Guy Ritchie, fostul soţ al Madonnei, a devenit celebru cu comediile sale marcate de un savuros umor britanic “Jocuri, poturi şi focuri de armă/ Lock, Stock and Two Smoking Barrels” (1998) şi “Unde dai şi unde crapă/ Snatch” (2000). Cele mai recente filme ale sale sunt “RocknRolla”, lansat în 2008, şi “Sherlock Holmes”, lansat în decembrie 2009. “Sherlock Holmes” este o adaptare după povestirile poliţiste scrise de Arthur Conan Doyle, cu Robert Downey Jr. şi Jude Law în distribuţie.
Go4it.ro transmite LIVE de la World Mobile Congress. Zeci de telefoane se lansează acum! Citeşte noutăţile la cald.

Vezi si

Condamnarea la închisoare a producătorului de filme Harvey Weinstein pentru viol a fost anulată în statul New York

Curtea de Apel a statului New York, cea mai înaltă curte petentă, a anulat condamnarea …