Tuesday , June 25 2024

Rămășițele pământești ale regelui Ferdinand I al Bulgariei au fost aduse la Sofia din Germania

Rămășițele pământești ale regelui Ferdinand I al Bulgariei (anii domniei 1887 – 1918) au fost transportate de la Coburg la Sofia cu un avion militar, care a aterizat pe aeroportul din Sofia.

Acestea au fost transportate din Germania în Bulgaria cu un avion militar, în conformitate cu decizia adoptată de Consiliul de Miniștri. Sicriul a fost dat jos din avion și purtat de militari ai gărzii naționale care l-au plasat solemn într-un dric ce a pornit spre Palatul regal Vrana de la marginea Sofiei. Transportul a fost organizat și desfășurat de Ministerul Apărării, iar Ministerul de Externe a coordonat aceste activități. Fondurile necesare au fost alocate în contextul restructurării cheltuielilor din bugetul central pentru anul 2024, conform unui anunț făcut miercuri de Consiliul de Miniștri.

O ceremonie memorială a fost programată pentru ora 15:30 la Palatul Vrana și a fost deschisă pentru public.
După ce a abdicat în favoarea fiului său, Boris al III-lea, în octombrie 1918, Ferdinand a trăit în exil în Germania și a murit în orașul bavarez Coburg la 10 septembrie 1948, la vârsta de 87 de ani. Rămășițele sale au fost depuse într-un sarcofag temporar în fața mormântului părinților săi din cripta bisericii Sfântul Augustin din Coburg. Ultima sa dorință a fost să fie îngropat în Bulgaria. Locuitorii din Coburg și-au luat rămas bun de la rămășițele regelui Ferdinand I, luni, în cadrul unui serviciu religios, înainte de transportul rămășițelor la Sofia. (Agerpres)

Vezi si

Kevin Coster a respins posibilitatea de a reveni în serialul TV ”Yellowstone”

Actorul american Kevin Costner a confirmat în mod oficial despărțirea sa de serialul TV “Yellowstone”, …