Wednesday , September 28 2022
Breaking News

Prințul George și Prințesa Charlotte vor participa la înmormântarea Reginei

Prinții de Wales William și Kate au decis că Prințul George și Prințesa Charlotte vor lua parte la înmormântarea Reginei Elisabeta, potrivit BBC. Viitorul rege în vârstă de nouă ani și sora lui în vârstă de șapte ani se vor aduna, astăzi, alături de 2.000 de oameni, la Westminster Abbey și își vor aminti de cel mai longeviv monarh al Marii Britanii.

Prințul George, în vârstă de 9 ani, și Prințesa Charlotte, în vârstă de 7 ani, vor urma alături de familia regală sicriul. William și Kate vor merge înaintea celor doi copii și vor fi urmați de Prințul Harry și Meghan Markle.

Pentru că are doar patru ani, Prințul Louis nu își va face apariția la tristul eveniment. Copiii regali se vor număra printre cei 500 de demnitari străini, printre care se vor afla și președintele Biden și prima doamnă, Jill Biden, care îi vor aduce un omagiu suveranei.

Prințesa de Wales, în vârstă de 40 de ani, a mărturisit că cei trei copii „se descurcă bine” după pierderea străbunicii lor.

Cei trei copii ai prinților nu au fost văzuți în public de la moartea Reginei, care s-a produs pe 8 septembrie. Prințul și Prințesa de Wales vor să le ofere celor doi băieți și fiicei lor o copilărie cât mai normală și să le protejeze intimitatea într-un moment atât de dureros pentru familie. Copiii au continuat să meargă la școală la Windsor, iar William i-a spus recent unei persoane că el și Kate au vrut să se asigure că urmașii lor se simt „cât mai normal posibil”.

 

Vezi si

Premieră pentru omenire: NASA a lovit un asteroid

Nava spațială DART a NASA a lovit un asteroid în primul test de apărare planetară. …