Thursday , April 25 2024

Printul George, "bebelusul regal", va avea 6 nasi de botez. Cine vor fi acestia

bebelusul_regal

Conform contactmusic.com, Guy Pelly, un bun prieten al prinţului William şi cel care i-a organizat acestuia petrecerea burlacilor, va fi unul dintre naşii fiului său, prinţul George.
Conform tradiţiilor regale britanice, prinţul George, născut pe 22 iulie, va avea şase naşi de botez.
Prinţul William, al doilea în ordinea de succesiune la tronul Marii Britanii, vrea să îl onoreze în acest fel pe bunul său prieten Guy Pelly. Fost proprietar al unui club de noapte, Guy Pelly, în vârstă de 31 de ani, se confruntă în prezent cu o acuzaţie de conducere sub influenţa alcoolului, la care a pledat însă nevinovat. Astfel, desemnarea lui Guy în postura de naş al bebeluşului regal britanic poate stârni controverse, însă el este cunoscut ca fiind prieten apropiat şi confident, de mulţi ani, atât al prinţului William, cât şi al fratelui său, Harry.
Pe de altă parte, este de aşteptat ca şi prinţul Harry şi Pippa, sora ducesei Catherine, să fie naşi ai bebeluşului regal britanic.
Printre potenţialii naşi de botez ai prinţului George s-ar putea număra şi James Meade, fiul unui fost călăreţ britanic medaliat olimpic cu aur, Thomas Van Straubenzee, unul dintre cei mai buni prieteni ai prinţului William, dar şi Alicia Fox-Pitt, prietenă a ducesei Catherine.
Botezul prinţului George, primul copil al cuplului princiar şi al treilea în ordinea de succesiune la tronul Marii Britanii, va avea loc în această toamnă.

Vezi si

Jerry Seinfeld: ”S-a terminat cu industria cinematografică, a fost înlocuită de o dezorientare a spectatorilor”

Actorul Jerry Seinfeld, protagonistul serialului TV “Seinfeld”, a devenit în sfârşit regizor şi va asista …