Alte stiri
Flutur: Vatra Dornei a prins viață, răsunând de colinde în ajunul Zilei Naționale a României. Hai în Bucovina!
acum 20 hours
Conform elle.ro, inițial, William și Harry plănuiseră un eveniment grandios în cistea mamei lor, la care ar fi trebuit să participe peste 100 de persoane. Însă, potrivit unui comunicat oficial lansat vineri, numărul participanților va fi redus considerabil.Se pare că Elton John și David Furnish – care au făcut donații considerabile pentru acest proiect – au fost anunțați că un eveniment mai amplu pentru sărbătorirea Prințesei Diana va avea loc în luna septembrie.
Decizia de a reduce numărul invitaților la evenimentul în cadrul căruia a fost dezvăluită statuia Prințesei Diana se datorează restricțiilor impuse de pandemia de coronavirus. Prim-ministrul britanic, Boris Johnson, a prelungit măsurile de prevenție împotriva Covid-19, astfel încât, evenimentele în aer liber se pot desfășura doar în prezența a 30 de persoane.
„Cei doi prinți au lucrat din greu pentru a crea ceva care să onoreze contribuția pozitivă pe care mama lor a avut-o asupra lumii. Cu siguranță faptul că au fost nevoiți să reducă numărul invitaților la 30 a stârnit multe nemulțumiri. William și Harry nu au vrut asta, dar tot este dezamăgitor”, a declarat o sursă pentru Best Life.
Tags Obiectiv de Suceava printesa Diana statuie
Taylor Swift va încheia anul 2023 din postura de cea mai ascultată artistă din lume …