Saturday , April 20 2024

Prince, ucis de o supradoza: S-au gasit medicamente contrafacute in casa cantaretului

In casa lui Prince au fost descoperite de anchetatori mai multe pastile cu un continut extrem de puternic de fentanil, medicamentul care i-a fost fatal in supradoza in aprilie.
prince2

Tabletele respective nu erau insa etichetate corect. Pe eticheta scria “Watson 385”, o denumire pentru medicamentele care contin o combinatie de Hydrocodone si acetaminofen.
In momentul de fata se face o ancheta pentru a afla cum a intrat Prince in posesia pastilelor si de ce erau etichetate gresit, relateaza BBC.
Pe de alta parte, anchetatorii au gasit o duzina de pastile contrafacute de fentanil intr-o camera din casa lui Prince, cele mai multe fiind ascunse in sticle de aspirina si vitamina C.
Amintim ca Prince a fost gasit mort intr-un lift in casa lui din Paisley Park, Minneapolis, pe 21 aprilie. In urma autopsiei, s-a ajuns la concluzia ca vedeta a murit din cauza unei supradoze accidentale de fentanil.
In casa din Paisley Park, politistii au gasit pastile cu fentanil (etichetate corect), lidocaina si U-4770, un drog sintetic de opt ori mai puternic decat morfina.
In momentul mortii, Prince cantarea doar 58 de kg si avea asupra sa o doza periculoasa de fentanil.
Fentanilul este o substanta produsa pe cale sintetica din grupa analgezicelor extrem de puternice, folosit ca anestezic, narcotic si la tratamentul durerilor cronice, fiind eliberat doar pe baza de reteta.
Este un analgezic opioid puternic cu instalare rapida a efectului si durata scurta de actiune. Acesta poate provoca efecte secundare periculoase, inclusiv probleme respiratorii severe. Riscul de aparitie a efectelor nocive este mai mare in cazul in care se administreaza o doza gresita.

Vezi si

Ucraina îl decorează pe actorul Alain Delon pentru a-i mulţumi pentru sprijinul acordat

Ucraina a decis să îi acorde Ordinul de Merit actorului francez Alain Delon pentru a-i …