Monday , April 29 2024

Primele fotografii oficiale ale "bebelusului regal", facute de bunicul Middleton

George-Kate-William

Prinţul William şi soţia sa Catherine au difuzat marţi primele fotografii oficiale ale fiului lor George, care, neconform cu tradiţia, au fost făcute de bunicul matern al copilului, Michael Middleton, în locul unui fotograf profesionist.
În braţele mamei sale, aşa-numitul “bebeluş regal”, adormit, apare înfăşurat într-o paturica albă de acelaşi tip cu cea în care se afla când a fost scos din maternitate, la o zi după naşterea sa la 22 iulie, potrivit Agerpres.
george2Kate, care poartă o rochie brodată, cu părul desprins, stă alături de prinţul William, în blugi şi în cămaşă casual, în grădina familiei Middleton din Bucklebury, în Berkshire, vestul Londrei. Cuplul apare surâzător în cele două fotografii, surprinse într-o zi însorită de august.
Într-una dintre fotografii, părinţii şi copilul sunt însoţiţi de doi câini: cocker-ul negru al cuplului, Lupo, de o parte, şi golden retriever-ul familiei Middleton, Tilly, întins în spatele lor. Faptul că aceste fotografii au fost făcute de tatăl lui Kate, fost angajat al British Airways devenit om de afaceri, este o noutate, Palatul Buckingham recurgând până acum la fotografi profesionişti pentru primele instantanee ale noilor veniţi în familia regală.
Martin Keene, şeful departamentului foto al Press Association, agenţia de presă care a distribuit pozele, a apreciat că “orice fotograf ar fi fost mulţumit să le facă”, dar alţi observatori au notat că acestea au fost supraexpuse.

Vezi si

Artistul fenomen Burna Boy vine la vară la UNTOLD

Untold, unul dintre cele mai mari festivaluri din lume, anunță noi nume de artiști îndrăgiți …