Wednesday , April 24 2024

PREMIILE OSCAR (VIDEO): "12 Years A Slave" cel mai bun film, "Gravity" 7 premii, Matthew McConaughey si Cate Blanchett pentru roluri principale

12_years_a_slave

OSCARUL pentru cel mai bun film a fost decernat anul acesta peliculei “12 Years a Slave” . Matthew McConaughey a primit premiul pentru cel mai bun actor în rol principal, Cate Blanchett premiul pentru cel mai bun rol principal feminin, iar “Gravity” a cules 7 statuete, cea mai valoroasa fiind pentru regie, acordata mexicanului Alfonso Cuaron.
“12 Years a Slave” a primit premiul pentru CEL MAI BUN FILM. Marele trofeu a fost primit de întreaga echipă, în frunte cu regizorul Steve McQueen şi producătorul şi actorul Brad Pitt. “Dedic premiul tuturor celor care au îndurat sclavia şi celor care încă se mai luptă cu sclavia şi astăzi”, a spus regizorul Steve Mc Queen.
Matthew McConaughey, Oscarul pentru CEL MAI BUN ACTOR în rol principal, pentru rolul din “Dallas Buyers Club”.

Cate Blanchett a câştigat premiul pentru CEA MAI BUNĂ ACTRIŢĂ ÎN ROL PRINCIPAL, pentru prestaţia din “Blue Jasmine”.

Premiul pentru CEA MAI BUNĂ REGIE, câştigat de Alfonso Cuaron, pentru “Gravity”.
Premiul pentru CEL MAI BUN SCENARIU ORIGINAL este câştigat de Spike Jonze, pentru filmul “Her”.
“12 Years a Slave”, premiul pentru CEL MAI BUN SCENARIU ADAPTAT.
Premiul pentru CEL MAI BUN CÂNTEC merge la Kristen Anderson-Lopez şi Robert Lopez, pentru “Let it Go” din filmul de animaţie “Frozen”.
“Gravity” câştigă premiul pentru CEA MAI BUNĂ COLOANĂ SONORĂ. Trofeul este primit de Steven Price.
“The Great Gatsby”, premiul pentru CEA MAI BUNĂ REGIE ARTISTICĂ. Trofeul merge la Catherine Martin şi Beverley Dunn.
Premiul pentru CEL MAI BUN MONTAJ merge la Alfonso Cuarón şi Mark Sanger, pentru filmul “Gravity”.
Încă un premiu pentru “Gravity”: CEA MAI BUNĂ IMAGINE.
Lupita Nyong’o câştigă premiul Oscar pentru CEA MAI BUNĂ ACTRIŢĂ ÎN ROL SECUNDAR. Actriţa a făcut un rol excepţional în filmul “12 Years a Slave”, regizor Steve McQueen. Lupita a acceptat premiul în lacrimi, spunând că “a fost rolul vieţii sale” şi mulţumindu-i regizorului pentru oportunitatea acordată. “Când mă uit la statuis aceasta, îmi amintesc că indiferent de unde eşti, visurile tale sunt valide”, a încheiat actriţa.
“Gravity” câştigă şi premiul pentru CEL MAI BUN MIXAJ DE SUNET, realizat de Glenn Freemantle.
“La Grande Bellezza”, premiul pentru CEL MAI BUN FILM STRĂIN. Regizorul Paolo Sorrentino le-a mulţumit tuturor celor care l-au inspirat, printre care şi marele regizor Federico Fellini.
04:38 Premiul pentru CEL MAI BUN LUNGMETRAJ DOCUMENTAR merge la “20 Feet from Stardom”.
Premiul Oscar pentru cel mai bun scurtmetraj documentar este câştigat de “The Lady in Number 6: Music Saved My Life” (Malcolm Clarke şi Nicholas Reed).
Oscarul pentru cel mai bun scurtmetraj de ficţiune merge la “Helium”, realizat de Anders Walter şi Kim Magnusson.
”Gravity” a fost desemnat câştigător la Oscar la categoria “cele mai bune efecte speciale”.
Premiul pentru cel mai bun lungmetraj de animaţie a fost câştigat de “Frozen”, realizat de de Chris Buck, Jennifer Lee şi Peter Del Vecho.
“Mr. Hublot”, realizat de Laurent Witz şi Alexandre Espigares, a câştigat premiul pentru cel mai bun scurtmetraj de animaţie.
Premiul pentru cele mai bune costume a mers la Catherine Martin, pentru costumele din filmul “The Great Gatsby”.
 
 

Vezi si

FOTO. Celine Dion, despre boala ei teribilă: “Nu am învins-o. Este încă în mine și va fi mereu”

Celine Dion a pozat pentru coperta celei mai noi ediții a revistei Vogue Franța. Artista …