Monday , April 29 2024

Preferintele lui Teo: Cartarescu, Denzel Washington, o vacanta la Londra

Pentru Teo Trandafir dimineaţa perfectă ar fi a unei duminici, pentru că este una dintre puţinele zile în care poţi să te trezeşti la absolut orice oră doreşti, poţi să faci absolut ce vrei tu. Dacă în acestă zi s-ar putea bucura şi de cartea sa preferată, “Nostalgia”, de Mircea Cărtărescu, sau filmul pe care îl adoră, “Man on Fire”, cu Denzel Washington, lui Teo nu i-ar mai trebui nimic.
Dacă în ceea ce priveşte actorul preferat, Teo Trandafir este nehotărâtă, “eu am actori şi actriţe preferate cam o dată la 6 ore! În momentul de faţă, m-aş opri la Denzel Washington”, în privinţa formaţiei adorate este convinsă că ar asculta Taxi la orice oră.
Vacanţa ideală penrtu Teo Trandafir ar fi într-un loc deschis, pentru că nu-i plac spaţiile închise şi dacă ar pleca într-o vacanţă prelungită… ar alege un centru SPA, probabil din oraşul său preferat în care încă nu a ajuns, adică Londra.

Vezi si

Actorul Gerard Depardieu, chemat la poliție pentru a fi interogat și reținut la Paris după acuzațiile de agresiune sexuală

Actorul francez Gérard Depardieu a fost convocat luni pentru a fi dus în custodie la …