Thursday , April 25 2024

Pepe, salariu urias la Antena 1. 30.000 de euro pentru "Te cunosc de undeva?"

pepe

Pepe are un contract extrem de avantajos cu postul Antena 1. Artistul a semnat pentru un nou sezon al emisiunii “Te cunosc de undeva?”, care va începe din toamnă şi pentru care se va deghiza din nou în diverse personaje. Filmările s-au încheiat, iar Pepe s-a ales cu suma de 30.000 de euro.
Ionuţ Pascu, alias Pepe, are un contract cu Antena 1 pentru mai multe emisiuni. Artistul a semnat cu postul amintit până la sfârşitul anului. Astfel, el a fost implicat până acum în mai multe proiecte ale Antenei 1, precum ediţia trecută a emisiunii “Te cunosc de undeva?”, pe care a şi câştigat-o şi apoi „Splash! Vedete la apă”, care s-a difuzat pe parcursul sezonului estival. Mulţumiţi de prestaţia lui Pepe în ediţia trecută, conducerea postului a decis să-i ofere un nou contract.
Producătorii mizează atât pe notorietatea lui Pepe, cât şi pe uşurinţa cu care acesta a intrat în rolul personajelor pe care le-a imitat. Recent, artistul a semnat pentru sezonul din toamnă al emisiunii “Te cunosc de undeva?”, ale căror filmări tocmai s-au încheiat.
Astfel, pentru participarea în cadrul emisiunii respective, artistul a încasat o sumă frumuşică, nu mai puţin de 30.000 de euro, fiind printre cel mai bine plătiţi participanţi ai show-ului.
Conform unor surse, filmările, care au început în luna iulie, au fost întrerupte de mai multe ori din pricina căldurii foarte mari din platou, după ce câţiva dintre membrii echipei au leşinat.
Spre deosebire de sezonul trecut, de data aceasta filmările nu s-au mai făcut la foc continuu,  în doar câteva săptămâni, ci au durat mai mult, filmându-se pe parcursul a două luni. Î
Intreaga echipă de la “Te cunosc de undeva?” a sărbătorit, săptămâna trecută, finalul filmărilor, la restaurantul “Şarpele roz”, unde s-a petrecut până în zori cu lăutari şi voie bună. Alături de Pepe, producătorii speră să facă audienţă şi cu alte nume participante în cel de-al patrulea sezon al acestui show.
Alina Puşcaş şi Cosmin Seleşi vor fi în continuare gazdele emisiunii, în timp ce Andrei Aradits, Andreea Bălan, Aurelian Temişan şi Ozana Barabancea vor urca din nou la pupitrul juriului, având noi strategii pentru evaluarea şi motivarea concurenţilor.
Ingredientele emisiunii rămân aceleaşi: machiajele spectaculoase, costumele emblematice şi orele de antrenament, pentru ca „elevii” de la „Te cunosc de undeva?” să redea într-o manieră cât mai reală prestaţiile scenice ale marilor artişti.
click.ro

Vezi si

Celebra morișcă de pe clădirea cabaretului Moulin Rouge din Paris a căzut din motive necunoscute

Morișca de vânt emblematică amplasată pe legendarul cabaret Moulin Rouge, situat în cartierul Pigalle din …