Thursday , April 18 2024

Oprah Winfrey devine prima femeie de culoare care primeste Globul de Aur pentru intreaga activitate

oprah

Oprah Winfrey a devenit duminica seara prima femeie de culoare care a primit un Glob de Aur pentru intreaga activitate. Cu acest prilej a rostit un discurs de sustinere a celor care au denuntat comportamentul sexual inadecvat de la Hollywood si nu numai.
Actrita, producatoare de filme si de televiziune si managerul propriului post de televiziune (OWN), Winfrey, 63 de ani, a fost rasplatita pentru faptul ca este un model pentru femei si o persoana care a promovat personaje feminine puternice, relateaza Reuters.
Oprah Winfrey, care la fel ca cele mai multe dintre participantele la gala a purtat o rochie neagra in semn de solidaritate cu victimele comportamentului sexual neadecvat, a fost prima femeie de culoare care a primit premiul Cecil B. De Mille, alaturandu-se unor personalitati precum Meryl Streep, Steven Spielberg, Barbra Streisand si Sophia Loren.
Winfrey s-a folosit de discursul sau de multumire pentru a elogia femeile care si-au impartasit povestile lor privind hartuirea sexuala si abuzurile suferite, afirmand ca “o noua zi este la orizont” pentru fete si femei.
“Iar cand noua zi va incepe va fi datorita multor femei magnifice, dintre care multe sunt in sala in aceasta seara, si a unor barbati destul de fenomenali, care se lupta pentru a deveni liderii care ne duc in timpuri in care nimeni nu mai trebuie sa zica ‘me too’ din nou”, a spus Winfrey.
In cadrul discursului ei, ea a reamintit ca a fost inspirata in copilarie de laureatul premiului Cecil B. DeMille Sidney Poitier, primul actor de culoare care a castigat un Oscar pentru cel mai bun actor.
“Nu este un lucru pe care sa nu-l sesizez faptul ca acum exista niste fetite care vad ca sunt prima femeie de culoare care primeste acelasi premiu”, a spus actrita si vedeta de televiziune.
Oprah Winfrey a produs si a jucat in 2014 in filmul despre miscarea pentru drepturi civile “Selma” si in 2017 in “The Immortal Life of Henrietta Lacks”. Ea a fost nominalizata la Oscar in 1986 pentru rolul ei din “The Color Purple”, pe care mai tarziu l-a finantat ca musical.
ziare.com

Vezi si

VIDEO cu Katy Perry, în momentul în care îi cade bluza în direct la TV. S-a ascuns sub pupitru

Cântăreața americană Katy Perry a vrut să impresioneze cu o ținută vestimentară aparte în juriul …