Friday , April 19 2024

Oprah Winfrey are o soră vitregă de care a aflat anul trecut

Oprah a dezvaluit secretul ei cel mare: o sora, Patricia, mai mica decat ea, pe care a cunoscut-o acum cateva luni (foto: OK magazine.com)

Celebra realizatoare de televiziune Oprah Winfrey a declarat, luni, că are o soră vitregă, despre existenţa căreia a aflat abia anul trecut, precizând că vestea a lăsat-o fără cuvinte.

În timpul unei emisiui de televiziune moderate de ea, Oprah a invitat-o în platou pe sora sa vitregă, Patricia. Oprah a spus că mama sa, Vernita Lee, a născut-o pe Patricia în secret, în 1963, dând copilul spre adopţie.
Winfrey, în vârstă de 56 de ani, a declarat că la acea vreme ea avea doar 9 ani şi locuia cu tatăl său.
“Imaginaţi-vă şocul prin care am trecut când am aflat, acum câteva luni, la sfârşitul lui octombrie (2010, n.r.), că am o soră care locuieşte la doar 90 de minute distanţă de mine”, a spus Winfrey.
“Mare parte a vieţii mele am fost ca o carte deschisă şi am crezut că am văzut totul în emisiunea mea. Şi am crezut că nimic nu mă mai poate surprinde, dar credeţi-mă că m-am înşelat”, a declarat realizatoarea TV.
La rândul său, Patricia a spus că, de la vârsta de 7 ani, ea a trăit doar în orfelinate. De asemenea, aceasta spus că a aflat că este sora celebrei Oprah Winfrey în 2007, dar că a ţinut acest lucru secret, pentru că ştia că va crea un scandal în mass-media.
“Ea (Patricia, n.r.) nu s-a gândit nici măcar o dată să spună presei ceva. Nu s-a gândit niciodată să vândă povestea”, a mai spus Winfrey.
Patricia, care locuieşte în Milwaukee, Statele Unite ale Americii, s-a întâlnit pentru prima dată cu Winfrey în noiembrie 2010, de Ziua Recunoştinţei.
Populara realizatoare şi prezentatoare de televiziune Oprah Winfrey va pune capăt emisiunii care a făcut-o celebră, “The Oprah Winfrey Show”, în mai 2011, după 25 de ani de difuzare şi intenţionează să prezinte o nouă emisiune zilnică pe propriul post de televiziune, OWN, lansat oficial pe 1 ianuarie 2011, în cadrul unui parteneriat cu Discovery Communications. “The Oprah Winfrey Show”, liderul de audienţă pe segmentul talk show-urilor diurne din Statele Unite ale Americii, este difuzat din Chicago de postul ABC, pe întreg teritoriul american şi în peste 140 de ţări. Această emisiune a făcut-o celebră pe Oprah Winfrey şi a ajutat-o să strângă o avere estimată de revista Forbes la 2,3 miliarde de dolari.

Vezi si

Ucraina îl decorează pe actorul Alain Delon pentru a-i mulţumi pentru sprijinul acordat

Ucraina a decis să îi acorde Ordinul de Merit actorului francez Alain Delon pentru a-i …