Wednesday , April 24 2024

Oana Zavoranu si-a reziliat contractul cu Antenele. Vezi din ce cauza!

Oana Zăvoranu a pus punct colaborării cu trustul Intact, după ce în emisiunea “Acces direct” a fost invitată mama vrăjitoarei Vanessa, care a spus că vedeta a plătit-o ca să-i despartă pe Adriana Bahmuțeanu de Silviu Prigoană.
“De 8 luni sunt total fidelă trustului INTACT, adică Antenelor, fie că vorbim de Antena 1,2,3 sau Euforia tv. .La început fără să primesc vreun leu am acceptat pe vorbe să fim o familie, să facem proiecte frumoase împreună, să surprindem plăcut publicul, și fără a avea vreun contract, care să îmi interzică apariția la vreun alt post, am considerat să respect înțelegerea făcută la cel mai înalt nivel cu directorul general al trustului. Și vorbim aici de luna aprilie a acestui an, refuzând astfel, ORICE APARIȚIE LA ALT POST.
Lunile au trecut și am participat cu plăcere la emisiunule trustului Intact, am refuzat 2 TRUSTURI IMPORTANTE PE BANI MULȚI, și cu proiecte concrete imediate, deoarece eram în discuții avansate cu Antena1 și urmau lucrurile să se întâmple așa cum vorbisem în luna aprilie. Mă deranja enorm însă că eram atacată la Antena 2 de diverși agarici cărora nu le știam numele”, a scris Oana Zăvoranu pe Facebook, precizând că invitația mamei vrăjitoarei Vanessa în emisiunea “Acces direct” a fost picătura care a umplut paharul.
“În acea seară am avut prin telefon o intervenție incendiara la Capatos în care am spus că nu e admisibil să facă trustul meu așa ceva, adică nu mă atacă PRO TV, REALITATEA, KANAL D, ci propriii mei părinți, și că nefiind prima oară, nu mai pot continua să fiu copilul părinților mei (adică trustul intact), părinți care m-au trădat luând pe furiș un interviu unor țigani escroci care mint și când respiră, aducându-mi prin acest infect mincinos interviu grave prejudicii de imagine, pentru că lumea la nivel subliminal putea crede că nu m-am lecuit de țigăncile escroace, ci din contra, eu aș continua să mă duc pe acolo.
A doua seară ca pură coincidența, fiind toată lumea scandalizata de ce pățesc eu acasă la mine (adică la trustul a cărui vedetă eram), primesc o invitație frumoasă și surprinzătoare de la la postul Acasă, la trustul PRO, trust care m-a consacrat. Am acceptat să mă duc pentru că m-am simțit trădată, îndurerată, înjunghiată pe la spate. (…)
A doua zi, cei de la Antene s-au suparat și eu mi-am explicat gestul și motivația lui…..CHIAR ÎN ACEA DIMINEAȚĂ AM CERUT REZILIEREA CONTRACTULUI PE CALE AMIABILA, reziliere care mi-a parvenit în 5-6 zile fără că eu să trebuiască să plătesc nici un cent trustului. Jur că regret că a fost așa, am ținut să ne încheiem contractul amiabil, nu voi avea niciodată un cuvânt urât cu privire la acest trust, pentru niște neprofesioniști de la o emisiune ar fi fost absurd să bag tot trustul în aceeași oală. Sunt oameni ok acolo și apreciez că nu a trebuit să plătesc nimic, că am putut să termin contractul frumos și elegant, fără țigănie și mahala”, a adăugat Oana.

Vezi si

Jerry Seinfeld: ”S-a terminat cu industria cinematografică, a fost înlocuită de o dezorientare a spectatorilor”

Actorul Jerry Seinfeld, protagonistul serialului TV “Seinfeld”, a devenit în sfârşit regizor şi va asista …