Friday , April 26 2024

Oana Pellea are COVID. „Mă felicit că m-am vaccinat”

Oana Pellea a fost diagnosticată cu COVID-19 și și-a anunțat fanii de pe Facebook că a fost testată pozitiv cu un test PCR, după ce, cu câteva zile în urmă, declarase că se autoizolează după ce a intrat în contact cu o persoană infectată.

Miercuri, 13 octombrie, Oana Pellea a fost diagnosticată ca fiind infectată cu coronavirus și a făcut anunțul pe pagina sa de Facebook, unde a și vorbit despre cum se simte. „Sunt vaccinată cu ambele doze. Acum exact o săptămână am luat hotărârea să mă autoizolez după ce am intrat în contact cu o persoană suspectă a fi pozitivă Covid19. Mi-am suspendat un spectacol. Am oprit repetițiile. Am anunțat teatrele. E o decizie pentru care mă aplaud din tot sufletul!”.

Totodată, actrița a menționat că testele rapide pe care și le făcuse anterior testului PCR au dat, toate, rezultate negative – lucru care vine după ce o mare rețea medicală din România a arătat, în urma unui studiu, că testele rapide au o acuratețe scăzută în depistarea infecției cu coronavirus. „Mi-am făcut teste rapide rezultat NEGATIV. Astăzi am primit rezultatul PCR -POZITIV. Mi-aș fi pus in pericol colegii și pe cei cu care aș fi intrat în contact.”

Deși Oana Pellea a fost diagnosticată cu COVID-19, aceasta și-a liniștit fanii, spunându-le că nu are simptome severe și sugerând că forma ușoară a bolii prin care trece se datorează faptului că este vaccinată împotriva coronavirusului, cu ambele doze. „Traversez o formă ușoară. Nu vreau să mă gândesc cum mi ar fi fost fără vaccin! Voi rămâne în izolarea impusă de lege. Aveți grijă de voi și de cei de lângă voi! Sănătate tuturor! Nu dau sfaturi nimănui, dar mă felicit că m-am vaccinat”.

Vezi si

Condamnarea la închisoare a producătorului de filme Harvey Weinstein pentru viol a fost anulată în statul New York

Curtea de Apel a statului New York, cea mai înaltă curte petentă, a anulat condamnarea …