Friday , April 19 2024

O indiancă este Miss Univers 2021

Harnaaz Sandhu, o actriță de 21 de ani, din India a câştigat titlul Miss Univers 2021, la finalul concursului de anul acesta care a avut loc în sudul Israelului. Ceremonia a avut loc în staţiunea Eilat, unde 80 de femei din întreaga lume au concurat pentru coroană. Duminică a fost ultima zi a competiţiei. Nadia Ferreira din Paraguay şi Lalela Mswane din Africa de Sud au ocupat locurile al doilea, respectiv al treilea.

În profilul ei de pe pagina concursului, Harnaaz este prezentată ca ”o susţinătoare înfocată pentru emanciparea femeilor, în special în ceea ce priveşte drepturile lor constituţionale la educaţie, carieră şi libertatea de alegere”.

În timpul liber, tânăra de 21 de ani are drept pasiuni dansul, yoga, gătitul, echitaţia şi şahul.

Miss India spune că mama ei, un medic ginecolog de succes şi cap de familie, precum şi actriţa indiană Priyanka Chopra Jonas sunt principalele sale surse de inspiraţie.

Gazda a fost actorul Steve Harvey, care, la un moment dat, i-a cerut lui Sandhu să imite un animal, după ce a afirmat că a aflat că ea are această abilitate. Harvey a fost criticat online pentru că a evidenţiat-o prin această solicitare considerată nepotrivită. Harnaaz Sandhu a părut amuzată de cerinţă şi a imitat o pisică.

La sesiunea de întrebări şi răspunsuri, când Sandhu ajunsese în top 5, a profitat de ocazie pentru a vorbi despre schimbarea climei.

„Este momentul să acţionăm şi să vorbim mai puţin. Prevenţia şi protecţia sunt mai bune decât regretul şi refacerea”, a declarat ea.

După ce a fost anunţată câştigătoare, ea a sărbătorit pe scenă alături de celelalte concurente şi a strigat către camera de filmat „Chak de Phatte India”, exclamaţie care se traduce „Să facem asta, India!”.

 

Vezi si

VIDEO cu Katy Perry, în momentul în care îi cade bluza în direct la TV. S-a ascuns sub pupitru

Cântăreața americană Katy Perry a vrut să impresioneze cu o ținută vestimentară aparte în juriul …