Friday , March 29 2024

Nominalizaţii la Oscar au primit derogare ca lucrători esenţiali pentru a fi prezenți la decernarea premiilor

O derogare prin care cei nominalizaţi la Oscar devin angajaţi esenţiali le va permite starurilor de la Hollywood să participe la gala de decernare a premiilor din acest an, informează DPA, citată de G4Media.

Nominalizările la premiile Oscar 2021 au fost anunţate în martie. Documentarul „colectiv” este nominalizat, în premieră pentru România, la două categorii: documentar și film internațional. „Mank”, un film biografic în care actorul Gary Oldman îl interpretează pe Herman Mankiewicz, scenaristul filmului „Citizen Kane”, a primit cele mai multe nominalizări şi va concura la 10 categorii.

Reprezentanţii Academiei de film americane (AMPAS) au anunţat marţi că nominalizaţii la Oscar se vor afla printre persoanele eligibile să participe la evenimentele asociate galei de decernare a premiilor Oscar, care va avea loc la Los Angeles în contextul pandemiei de COVID-19, a relatat revista Variety.

„Cei implicaţi în producţia Oscarurilor, precum nominalizaţii şi invitaţii lor, se califică pentru acea derogare prin care sunt consideraţi angajaţi esenţiali şi, de aceea, li se va permite să călătorească spre şi de la centre de testare, la repetiţii şi la activităţile organizate de Academie înaintea galei Oscar şi, desigur, la gala în sine”, au precizat într-un comunicat reprezentanţii AMPAS.

„Organizatorii galei Oscar implementează o carantină necesară pentru a elimina riscurile pentru fiecare persoană care participă la eveniment”, au adăugat ei.

Gala premiilor Oscar din acest an, programată pe 25 aprilie, va fi organizată atât la Dolby Theatre, gazda tradiţională a ceremoniei, cât şi la gara Union Station din Los Angeles.

 

Vezi si

Televiziunea din Coreea de Nord a cenzurat blugii producătorului emisiunii de grădinărit de la BBC

Televiziunea din Coreea de Nord a cenzurat blugii producătorului unei emisiuni de grădinărit de la …