Friday , March 29 2024

Nicola a facut pace cu fiul ei cel mare

Andrei Atănăsoaia (26 ani) declara anul trecut că Nicola, mama sa, nu l-a vrut niciodată. “Spun cu mâna pe suflet că n-am avut niciodată o mamă în adevăratul sens al cuvântului, care să mă iubească şi care să aibă grijă de mine în momentele grele. M-a născut când avea aproape 19 ani, m-a dat bunicilor din partea tatălui, iar o bună bucată de timp am stat la creşă toată săptămâna. Ma lua doar sâmbata acasă. Când aveam patru ani m-am îmbolnăvit grav, era să mor, dar nu a interesat-o”, spunea tânărul.
Lucrurile între Nicola şi fiul său nu s-au îmbunătăţit nici după ce acesta a făcut publică relaţia pe care o avea cu mama sa, timp de mai bine de un an acestea rămânând neschimbate. Recent însă, cântăreaţa şi fiul ei s-au întâlnit şi au avut o discuţie serioasă. „Am discutat ceva timp, fiecare a spus ce avea de spus, ne-am descărcat amândoi, iar la final ne-am îmbrăţişat. Am hotărât să lăsăm trecutul în urmă”, a declarat Andrei.
Tânărul spune că în prezent are o relaţie bună cu mama sa, chiar dacă a fost nevoie de timp pentru a se ajunge aici. „Acum mă ajută cu bani, cu sfaturi, cu ce poate. Când m-am hotărât să vorbesc anul trecut despre relaţia pe care o aveam, sau mai bine zis nu o aveam cu mama nu a fost pentru bani, aşa cum ar putea crede unii, ci pentru că speram să se schimbe ceva. Nu am urmărit partea financiară niciodată, nu vreau banii ei. Am vrut doar să avem o discuţie în cadrul căreia fiecare să-şi asume greşelile făcute, ceea ce s-a şi întâmplat. Important este că ne-am împăcat şi sper ca lucrurile să rămână aşa!”, a mai spus Andrei Atănăsoaia.
„A fost mai mult decat o discutie, intre un barbat in toata firea, adica fiul meu, niciodata renegat (vezi ultima poza de pe site-ul “Dansez pentru tine” in care apare langa ceilalti doi copii ai mei, care impreuna au venit sa-si sustina mama, adica pe mine) si mama lui, adica eu, din care a inteles ca nu vrea sa ma raneasca si automat nu va mai face nici o
declaratie impotriva mamei lui. A fost o incercare prin care, din pacate a trebuit sa trecem toti si eu si cei trei copiii dar cel mai important lucru de retinut este ca i-am “supravietuit” cu totii iar fiecare a iesit mai intelept din asta”, a spus Nicola pentru cancan.ro.

Vezi si

Televiziunea din Coreea de Nord a cenzurat blugii producătorului emisiunii de grădinărit de la BBC

Televiziunea din Coreea de Nord a cenzurat blugii producătorului unei emisiuni de grădinărit de la …