Sunday , April 28 2024

Netflix pregătește un serial despre dinastia Kennedy, pe modelul „The Crown”

Fascinația pentru celebra familie de politicieni i-a inspirat pe cei de la Netflix să realizeze un nou serial biografic, pornind de la povestea fostului președinte american John F. Kennedy.

Familia Kennedy, care a dat Americii diplomați și oameni de stat, încă est, chiar dacă au fost făcute nenumărate filme și documentare avându-i ca subiect pe JFK, atât de brutal scos din arena politică, ori pe Jackie, care a trăit o spumoasă poveste cu magnatul grec Aristotel Onassis. Așa că producătorii de la Netflix s-au gândit să exploateze acest teren, încă fertil, și e în discuții pentru realizarea unei noi serii biografice, bazate pe viața familiei președintelui american John F. Kennedy.

Potrivit celor de la „Variety”, producția se va inspira din mult aclamata biografie a fostului șef de stat, „JFK: Coming Of Age In The American Century, 1917-1956″, de Fredrik Logevall. Cartea, publicată inițial în 2020, este prima parte a unei biografii planificate în două volume despre Kennedy. Prima parte examinează viața acestuia de la naștere până la perioada în care a fost senator american de rang inferior din partea statului Massachusetts.

Eric Roth, care s-a făcut remarcat ca scenarist pentru „Forest Gump”, „A Star is Born” și mai recentul „Killers of the Flower Moon”, a fost desemnat să scrie și să producă executiv proiectul. Peter Chernin și Jenno Topping de la Chernin Entertainment vor fi, de asemenea, producători executivi.

Potrivit unor surse, Netflix vede serialul ca pe un fel de versiune americană a seriei „The Crown”, producția de mare succes despre regina Elisabeta a II-a și Familia Regală britanică. Dacă acest lucru înseamnă că serialul va urma același model ca și „The Crown” – în care actori diferiți vin la fiecare două sezoane pentru a interpreta personajele principale pe măsură ce îmbătrânesc – nu este clar în acest moment. Dar cert e că s-a creat deja o așteptare în piață și că Netflix ar putea puncta din nou cu acest proiect.

sursa: okmagazine.ro

Vezi si

Artistul fenomen Burna Boy vine la vară la UNTOLD

Untold, unul dintre cele mai mari festivaluri din lume, anunță noi nume de artiști îndrăgiți …