Wednesday , April 24 2024

Netflix, dat în judecată de abonații ruși pentru suspendarea serviciului de streaming în țara lor

Clienți ruși ai Netflix au dat în judecată platforma pentru 60 de milioane de ruble (733.772 de dolari sau 677.071 de euro) pentru suspendarea serviciului de streaming în țara lor, ca urmare a campaniei militare ruse din Ucraina, a informat miercuri agenția oficială TASS, citată de EFE.

Plângerea colectivă a fost depusă la tribunalul raional Hamovniceski din Moscova, a declarat avocatul Konstantín Lukoianov. “Azi prezentăm o plângere colectivă împotriva serviciului american Netflix în fața Tribunalului raional Hamovniceskidin Moscova. Plângerea se bazează pe încălcarea drepturilor utilizatorilor în relație cu refuzul unilateral al Netflix de a presta servicii în Rusia”, a precizat avocatul. “Suma în această primă etapă se ridică la 60 de milioane de ruble”, a explicat avocatul rus. Netflix a anunțat la începutul lunii martie suspendarea operațiunilor sale în Rusia, ca protest pentru ceea ce Kremlinul numește “operațiune specială militară” în Ucraina.

Netflix și-a lansat serviciul local în urmă cu aproape un an și are doar un milion de abonați în Rusia, un procent infim dintre cei peste 222 de milioane de abonați din întreaga lume.  În prealabil platforma anunțase că paralizează întreaga sa activitate de producție și achiziție de conținuturi din Rusia după ofensivă militară rusă din Ucraina.

Vezi si

Un pub din Londra, menționat de Taylor Swift pe noul album, este sufocat de fanii artistei

Pubul “Câinele Negru din Vauxhall” (The Black Dog in Vauxhall) a cunoscut un succes neașteptat …