Friday , March 29 2024

Mihai Traistariu stie cine va fi "Vocea Romaniei"

Julie Mayaya, Tibi Scobiola, Cristi Nistor şi Vizi Imre sunt cei patru finalişti de la „Vocea României” şi toţi au şanse egale să fie votaţi la 26 decembrie de telespectatori, pentru a câştiga titlul mult râvnit şi marele premiu de 100.000 de euro.
Mihai Trăistariu, artist al cărui timbru şi calităţi vocale sunt unice, ştie deja câştigătorul ediţiei „Vocea României” din acest an: „Din păcate, favoriţii mei au plecat! Unul dintre Andreea Olariu, Teodor Manciulea sau Loredana Ciubotaru speram să câştige acest sezon. Acum îmi doresc ca Julie Mayaya să iasă învingătoare, dar prin culise deja se ştie cine va câştiga! Toţi spun că Tibi Scobiola va fi «Vocea României»”!, a spus, în exclusivitate pentru Click!, cântăreţul.
Un alt mare nume al muzicii româneşti, Marcel Pavel, a declarat în exclusivitate că altfel ar fi stat lucrurile dacă se afla în juriu, stricteţea fiind cuvântul de ordine care îl caracterizează cântăreţ. În acelaşi timp, artistul consideră că toţi au şanse egale, dar că Vizi Imre este cel care l-a impresionat cel mai mult.
„Vizi este un tip interesant şi foarte talentat. Este haios! Îmi place cum atinge acutele şi poate fi surpriza acestui sezon. Concurentul Loredanei, Cristi Nistor, este cuminţel. Nu e aşa de zbuciumat. Şi Julie a evoluat frumos de-a lungul competiţiei, dar Tibi Scobiola mi se pare că este favorit. Are experienţă şi asta se vede. Mi-aş fi dorit să fie Dalma Kovacs în finală. Mi-a plăcut mult. Dacă aş fi fost cooptat în juriu, aş fi fost extrem de critic. Nu iert pe nimeni când vine vorba de o meserie bine făcută!”, a declarat Marcel Pavel.
Pentru Nicola, câştigătorul acestui sezon a ieşit din competiţie ediţia trecută. „Indiferent de cine a rămas în finală, pentru mine Fely Donose este «Vocea României» din acest an”, a spus Nicola.

Vezi si

Bătălia juridică dintre Brad Pitt și Angelina Jolie se apropie de final după 8 ani. Actorul renunță la cererea de custodie comună

Brad Pitt și Angelina Jolie duc de aproape opt ani o luptă în instanță. Cele …