Saturday , April 20 2024

Michael Jackson, lider în topul celor mai bogate vedete care nu mai sunt în viaţă

Michael Jackson este lider în topul celor mai bogate vedete care nu mai sunt în viaţă, realizat de Forbes, cântăreţul american “câştigând” în ultimul an suma de 275 de milioane de dolari, au anunţat, luni, editorii celebrei reviste.
Veniturile “obţinute” de Michael Jackson au fost mai mari decât cele realizate împreună de vedetele clasate pe următoarele 12 locuri. Megastarul s-a clasat pe locul al treilea în topul de anul trecut, cu venituri de 90 de milioane de dolari.
Michael Jackson avea 50 de ani când a murit, anul trecut, în reşedinţa sa din Los Angeles, pe 25 iunie, cu puţin timp înainte de începerea unei serii de 50 concerte pe care ar fi trebuit să le susţină la O2 Arena din Londra. Cântăreţul a lăsat în urma lui trei copii şi datorii de 500 de milioane de dolari.
Însă fondul care administrează averea starului a generat venituri în valoare de multe milioane de dolari după moartea cântăreţului, provenind din vânzările de discuri, din comercializarea documentarului “This Is It”, drepturi de autor, contracte pentru lansarea unor noi albume şi un spectacol pus în scenă de Cirque du Soleil la Las Vegas (SUA).
Elvis Presley s-a clasat pe locul al doilea, “câştigând” 60 de milioane de dolari în ultimul an, această sumă provenind din biletele pe care turiştii le plătesc pentru a vizita ferma Graceland, fosta reşedinţă din Memphis a cântăreţului, un spectacol pus în scenă de Cirque du Soleil şi din peste 200 de contracte de licenţă şi merchandising.
J. R. R. Tolkien, autorul romanelor din seria “The Lord of the Rings”, transformate în filme de către regizorul Peter Jackson, a ocupat poziţia a treia în topul Forbes, cu venituri de 50 de milioane de dolari, iar Charles Schultz, creatorul personajelor Charlie Brown şi Snoopy, s-a clasat pe locul al patrulea, cu venituri de 33 de milioane de dolari.
John Lennon, fostul membru al trupei The Beatles, care ar fi împlinit 70 de ani în 2010, ocupă poziţia a cincea, cu venituri de 17 milioane de dolari.
Elvis Presley, J. R. R. Tolkien, Charles Schultz şi John Lennon au apărut şi în clasamentul de anul trecut, dominat de designerul Yves Saint Laurent, cu venituri de 350 de milioane de dolari, după scoaterea la licitaţie a obiectelor sale personale. Însă Yves Saint Laurent nu mai figurează în topul din acest an, nici scriitorul Michael Crichton şi nici artistul Andy Warhol.
Topul 10 al celor mai bogate vedete care nu mai sunt în viaţă este completat, în ordine, de scriitorul suedez Stieg Larsson, creatorul seriei “Millennium” (18 milioane de dolari), autorul de literatură pentru copii Theodor Geisel, cunoscut drept Dr. Seuss (11 milioane de dolari), savantul Albert Einstein (10 milioane de dolari), George Steinbrenner – patronul echipe de baseball Yankees (8 milioane de dolari) şi compozitorii Richard Rodgers şi Oscar Hammerstein (7 milioane de dolari).
Acest clasament monitorizează profitabilitatea celebrităţilor decedate, în rândurile cărora au fost incluşi, printre alţii, muzicieni, scriitori, actori şi compozitori. Pentru a fi inclusă în acest top, o vedetă decedată trebuie “să câştige” cel puţin 5 milioane de dolari în anul precedent.

Vezi si

Ucraina îl decorează pe actorul Alain Delon pentru a-i mulţumi pentru sprijinul acordat

Ucraina a decis să îi acorde Ordinul de Merit actorului francez Alain Delon pentru a-i …